Destinul tragic, al Tinerilor Creștini din Diaspora Română:

Casa de rugaciuneIubiți frați români, spre deosebire de toate știrile creștine din lumea virtuală, publicațiile noastre reprezintă o dramă tragică, care caracterizează și ilustrează vieți reale, ale creștinilor români din diaspora. Articolele noastre reprezintă un conflict foarte complex și puternic, cu întâmplări și situații tragice, care se dă între două generații așa zise creștine. Cea mai afectată și lovită-n soartă generație suntem noi, tinerii români născuți sau crescuți în America și Canada. Cu toate că-n biserici noi reprezentăm majoritatea, de ani de zile ne luptăm pentru: supraviețuire, recunoaștere și acceptare în bisericile române. A doua generație sunt frați mai în vârstă și pastorii noștri români, care datorită indoctrinări comuniste și-a faptului că se văd în minoritate, dânși se luptă din răsputeri pentru a-și păstra și menține: pozițiile dominante, puterea totală și controlul absolut în bisericile dânșilor. Pastorii și lucrători noștri în general, datorită impotenței dânșilor de-a predica și-n limba engleză, ei sunt foarte îngroziți, că v-or fi înlăturați de la putere de către generația tânără și ca rezultat își vor pierde funcțiile și salariul. Frați mai în vârstă și bătrâni din poporul român sunt înspăimântați, că acceptândune și pe noi își vor pierde: limba, cultura, obiceiurile și tradițiile românești din biserici. Noi tinerii trăim groaza de-a fi respinși și alungați, groaza unui necunoscut care ne pândește la ușă, groaza izolări și a singurătăți din bisericile române, cât și pericolul de-a ne pierde pentru todeauna de la credință. Complexitatea acestui destin nefericit și a acestei vieți tulburătoare, ne afectează mult liniștea și pacea sufletească și ne pune azi la o răscruce de drumuiri. Cei mai mulți am ajuns ca să nu mai înțelegem: ce înseamnă creștinismul, care-i definiția Casei Lui Dumnezeu, cine sunt adevărați creștini și care-i trimeterea lucrătorilor noștri în lucrare.

Obiceiuri si traditii fara Dumnezeu

Datorită faptului, că-n toate vremurile pastorii români au fost cei care, pentru o poziție mai înaltă, o atenție mai deosebită, sau un dolar în plus, au încălcat toate legile și poruncile Lui Dumnezeu date cu privire la biserică și generația tânără, tot mai mulți dintre noi ajungem ca să ne punem întrebarea: ce știu acești oameni despre religie și creștinism? Nu cumva și religia noastră așa ca multe altele, nu este decât o iluzie pentru cei mai slabi, și-o forță de manipulare în masă foarte profitabilă, pentru cei mai tari?” În teroarea aceasta mare, care nu are nimic de-a face cu învățătura Bibliei sau salvarea oamenilor pentru Cer, majoritatea tinerilor foarte râniți în suflet, părăsesc bisericile române pentru totdeauna. În toți acești șapte ani de luptă, noi doar un singur lucru le-am cerut acestor frați români și pastorilor noștri, “ca să ne dea și nouă doar 30 de minute din program predică și-n limba engleză”, pentru ca și noi să putem ințelege Cuvântul și Legile Lui Dumnezeu predicat în bisericile române, pentru a putea fi salvați pentru Cer. În ciuda tragediei mari și a nevoilor urgente, răspunsul celor mai multi a fost NU. Văzând ura mare care există în acești așa ziși “oameni ai Lui Dumnezeu”, și experimentând și acest “unholy cruel and evil act” am ajuns ca să realizăm, “că nu există o altă forța demonică mai mare în univers, care ar putea ca să distrugă și să ruineze mai mult tinerii creștini, decât au putut ca s-o facă acești pastori români împreună cu uni frați”; care au venit din comunism, NU ca să-i slujească Domnului în libertate, ci ca să schimbe slujbele de slujitorii în funcții dictatorii. O dată ajunși la putere, sfidând legile și poruncile Lui Dumnezeu subjugă și exploatează tinerii creștini; ca nu cumva aceștia să atingă vârsta adolescenței în bisericile dânșilor. Pierderile mari cât și situația deplorabilă în care ne aflăm, ne obligă acum ca din nou să apelam la sprijinul și ajutorul dumneavoastră, a fraților noștri români de pretutindeni.

Pana cand Isuse draga, vei ingadui acestor pastori romani ca sa ne vanda, pentru un blid de linte.

Stimate cititorule creștin, când vei citi aceste rânduri desigur că-ți vei zice: eu nu știu cine sunt aceștia, nu le cunosc situația, nu-i treaba mea. În realitate, pierderea acestei generații tinere de la credință, pe mine nu mă va afecta niciodată cu nimic, de ce să mă implic. Legat de cazul nostru, am vrea ca să-ți spunem creștine dragă, o întâmplare adevărată din Sfintele Scripturii (Luca 22:55). Biblia ne spune, că în timp ce „mai mari preoți și bătrâni poporului” îl condamnau pe Isus, în curtea preotului Caiafa printre cei adunați, se aflau și uni care așa ca și dumneata, stăteau retrași deoparte și se încălzeau la focurile aprinse de către “ceata preoților criminali”, privind cu indiferență acea scenă tragică. Istoria ne spune, că atât acești oameni pasivi și indiferenți cât și cei care lau condamnat pe Isus, au avut aceiași soartă și același destin tragic. Azi cu inimile noastre pline de durere, iți aducem o veste tristă creștine dragă!!! În curțile mai marilor noștri preoți, de ani de zile generații întregi de tinerii din bisericile române din America și Canada, au fost condamnați și sacrificați, de către “ceata  preoților (pastorilor) noștri criminali și de către bătrâni poporului român. Noi suntem ultima generație de tinerii ramași prin bisericile române, căruia ni sa dat deja sentința și ne așteptăm condamnarea. Fratele nostru drag!!! tot ce-i posibil ca pentru cei mulți dintre noi, acesta va fi “ultimul strigăt de ajutor și ultimul nostru apel”. Negreșit, că amânarea sau ignorarea acestui mesaj va face, ca cu cei mai mulți dintre noi să nu te mai întâlnești niciodată prin nici o biserică. Din Cuvânt învățăm, că noi toți suntem niște mădulare de valoare în trupul Lui Cristos, când unul dintre aceste mădulare sufere sau este amputat, tot trupul simte durerea și este foarte afectat. Datorită acestui fapt, noi te-am ruga creștine dragă, ca să nu ne ignorezi și să nu ne amputezi. Biblia ne spune, că trupuri bolnave în Cer nu v-or intra, rai românesc în univers nu va exista, iar “mantuire fără generația tanara” doar condamnare va-n semna, pentru toți cei care ne-au ignorat sau prigonit. Nu ai vrea ca acum înainte de-a fi prea târziu, să ne întinzi o mână de ajutor??? Orice  sprijin adus cazului nostru este bine primit, orice genunche plecat pentru a ne ajuta în rugăciune este mult apreciat, și orice intervenție făcută în a ne îmbunătăți situația, este bine venită. În disperarea noastră mare, noi te rugăm în numele Domnului Isus care și-a data viața și pentru noi, “PLEASE HELP!!!!”. Vă mulțumim anticipat.

Pastorii Romani Penticostali din Bisericile Romane din America si Canada. Tinerii Romani Americani intr-o lupta continua cu pastorii Romani din America si Canada. In dorinta de-a intelege Cuvantul si legile Lui Dumnezeu, de mai bine de 10 ani de zile le cerem pastorilor romani predica si-n limba engleza in Bisericile Romane din America si Canada.

103 gânduri despre &8222;Destinul tragic, al Tinerilor Creștini din Diaspora Română:&8221;

    • Eu cred, si sunt de parere ca trebuie sa ne smerim sub mana tare a Dumnezeului nostru…si sa ne unim in post si in rugaciune pentru generatia tanara din care fac parte si eu. Daca privim in cuvant marile izbanzi au avut loc cand poporul Domnului s-a smerit in post si rugaciune, este o arma puternica! Sunt din Romania si am primit din partea Domnului sa intru in post si rugaciune pentru Biserica si generatia tanara. Am hotarat impreuna cu pastorul si cu intreaga biserica din care fac parte sa ne unim in post in luna noiembrie! Daca ne unim mai multi e si mai bine. Multa binecuvantare!

  1. Singura impresie pe care o am este aceea de”da/te jos de pe scaun sa ma sui eu in locul tau” si este adevarat ca in Romania laica se practica f mult aproape ca un sport national.In rest cine va impiedica sa va faceti adunari separate? voi nu sunteti tineri romani ci tineri americani de origine romana care ati renuntat de buna voie si la limba si la apartenenta culturala *numele pe care le dati copiilor nu sunt romanesti ci americane) Si apoi vad ca voi contestati dur autoritatea pastorilor vazand in munca lor scaunul si salariul dar responsabilitatea si raspunderea le neglijati.Nimeni in materie de credinta nu merge de capul lui caci se prapadeste singur.Dece nu va bizuiti pe ajutorul Domnului si de ce nu lasati ca Domnul Isus sa lucreaze? credeti cumva ca El nu cunoaste starea si pericolele voastre?credeti ca va pieri credinta fara voi sa ca ceti pierde credinta ?Totul este in mana lui Dumnezeu si El face ce vrea.Aduceti/va aminte de disperarea lui Ilie si ce ia raspuns Domnul.Nu cunostea Domnul starea lui Ilie?nu avea El deja solutii? Voi de fapt vreti inlocuirea totala a limbii romane cu engleza.Acolo duce dezbaterea voastra.Atunci ati fi multumiti.Dar este oare corect? Sintaeti siguri ca asta este Voia Domnului Isus?

    • De acord cu dvs. De atata timp puteau sa aiba adunarea proprie, mai ales daca sunt nemultumiti de „batrani”. Curajul afisat pe bloguri sau emailuri nu este suficient insa pentru o asa lucrare.
      Nu le place de conducere dar nu sunt in stare sa-si asume conducerea propriilor lor adunari. In curand…(in ritmul acesta) vor deveni oricum batrani si ei …La cine si despre care batrani se vor plange ATUNCI?.

    • In bisericile noastre se produce foarte mult pentru piata romana cu resursele famililor de romani -americani ar fi cazul ca sa producem si pentru generati tinara din america vorbitori de limba engleza
      Se poate vedea in resursele pe care le au binericile pe internet pentru copii biserici de toti ani 12-27 de ani.

    • Corect ! Nu stiu cum parintii lor le-au putut insufla dragostea pentru Sf Scriptura si Hristos cand nu au fost in stare sa le insufle respect pentru propria limba ? Hristos nu a predicat evreilor in chineza si nu s-a rusinat cu originea Sa pamanteasca … Acest apel este pura ipocrizie … o ” lamentatie comica „.

      • Stimate prietene, am vrea sa stiti ca ne bucuram de parinti nostri. Cu toate ca nu toti au fost capabili ca sa ne invete si limba romana, au reusit totusi ca sa ne insufle dragostea pentru Sf. Scriptura si Hristos, ceia ce este mult mai importanta decat limba romana. In ce priveste bisericile si limba engleza va putem spune, ca in calitate de crestini, in primul rand noi trebue ca sa intelegem, care este definitia unei biserici, cui ii apartine, si ce ne cere Dumnezeu ca sa facem in aceste cladirii. In conditii normale am vrea sa stiti, ca Biserica nu este s-au nu ar trebui ca sa fie un club romanesc, unde sa se vorbeasca doar in limba romana. Biblia ne spune, ca aceste cladirii sunt Casa Lui Dumnezeu, in care toti cei ce vor pot sa gaseasca un loc de poposire, fara nici o restrictie de: limba, varsta, gender, sau alceva de genul acesta. Cu alte cuvinte, Domnul Isus a murit pentru toti oameni, nu numai pentru romani emigranti.

        In ce priveste limba dvs. romana pe care o aparati c-o asa mare ardore va putem spune, ca inmultirea limbilor a fost lasata de Dumnezeu nu ca o binecuvantare, ci ca o pedeapsa si-un blestem peste oamenire (Genesa 11:1). In realitate limba pe care o vorbim orcare ar fi ea, nu are absolut nimic de-a face cu noi crestini, sau cu bisericile Lui Dumnezeu. Trimeterea data de Domnul Isus crestinilor este foarte simpla si foarte clara: “sa mergeti in toata lumea si sa propovaduiti Evanghelia la orce faptura (Marcu 16:15), „nicidecum numai romananilor si nu numai in romaneste”, cum cereti dvs. In ce priveste prdicarea Evanghelii, aceasta este absolut necesar ca sa se faca pe limba si intelesul celor ce asculta, altfel nu le-ar folosi la nimic.

        Referitor la fraza dvs. care spune: „Hristos nu a predicat evreilor in chineza si nu s-a rusinat de originea Sa”. Aveti perfecta dreptate, intradevar Domnul Isus cad a venti in Israel la poporul evreu, nu a predicat in limba: chineza, ruseasca si nici romana, pentru faptul ca nu-L intelegea nimeni. A predicat Evanghelia in limba tari unde se afla, ca toti cei prezenti sa intelega Cuvantul si sa vina la Cristos. Credem ca aceasta fraza, se refera mai mult la dvs. decat la noi. Bine ar fii daca intradevar ati intelege ceia ce-a facut Cristos si i-ati urma faptele, acceptand predici si-n limba engleza a tari unde va aflati, ca toti cei prezenti sa inteleaga cuvantul si sa se intoarca la Cristos. In ce priveste „rusinea de origine noastra” va putem spune, ca daca intradeva v-am ura asa de mult cum credeti dvs. mai mult ca sigur ca nu v-am mai cere prdici de nici un fel, ci am pleca la americani. In realitate, dragostea pe care o avem fata de poporul roman, ne motiveaza ca sa va cerem predici si-n limba engleza prietene draga. Sa auzim de bine.

  2. Dumnezeu este în controlul tuturor lucrurilor..
    Eu mă gândesc că situațiile neplăcute pot contribui într-o anumită măsură la îndepărtarea noastră de Dumnezeu…însa când Il voi iubi îndeajuns pe Dumnezeu nu mă va afecta ce fac ceilalți..eu merg înainte pentru ca știu în cine mă încred.
    Mă gândesc la Daniel, în ciuda opoziției din partea celor din jur..el a continuat să vorbească cu Adonai..
    Fie ca Indurarea Domnului să fie cu dumneavoastră, cu toți tinerii și bătrânii din America!
    Dumnezeu sa va binecuvânteze!
    Cu respect Melania L

  3. Păi eu vreau să vă ajut. Vorba vine, cum?
    părerea mea e că soluția trebuie să fie una locală.
    apoi strigatul de ajutor este impersonal: noi tinerii. Un nume, niște nume?
    nu se poate dialoga în principiu pentru niște nevoi reale.
    apoi situația bisericilor din usa si canada nu se poate pune numai pe seama batrinilor de a se crampona de un scaun.
    cred ca există și alte cauze pe care le puteti identifica.

  4. Un alt apel al tinerilor romani din Statele Unite si Canada, in care ei ne solicita ajutorul nostru, al tuturor fratilor romani din Diaspora. Acesti tineri romani care nu s-au nascut in Romania, sau au fost prunci cand au plecat de acolo, si nu inteleg bine, sau deloc Limba Romana, si implora pastorii din bisericile romanesti, totodata pe frati si surori, sa-i ajute si sa-i sprijine in rugaciune, ca ei sa ramana in Casa lui Dumnezeu si sa intelegem situatia pe care ei o confrunta. Oare ce este mai important, sufletul unui copil de-al nostru, sau limba ce o vorbim!

    Este timpul sa facem loc copiilor nostri in bisericile noastre, chiar daca multor frati nu le place acest lucru. Sa le dam si lor un timp de a vorbi si a lauda, ba chiar de al cunoaste pe Dumnezeu in limba pe care o cunosc ei, adica Limba Engleza . Pentru ca sunt multi dintre ei care vin purtati de parintii lor la Biserica si nu inteleg nici macar o boaba din ceea ce se predica.

    Oare nu trebuie sa avem grija si sa ne ajutam proprii nostri copii? Pana si in Romania avem Biserici unde fratii crestini se aduna laolalta si unde se vorbeste si se predica atat in Limba romana, precum si in Limba Maghiara si asta la fiecare program, si fratii traiesc in partasie si in dragoste in ciuda acestui fapt! Acest fapt il cunosc personal si nu este vreo inchipuire. Sa facem asadar totul ce ne apartine noua ca sa ne castigam copiii pentru Imparatia lui Dumnezeu, fie ca ei vorbesc sau nu Limba Romana.

  5. APEL! PESTE 250 000 DE TINERI ROMANI NASCUTI IN S.U.A./CANADA SE PIERD FARA HRISTOS !!!

    Doua generatii de copii si tineri romani nascuti in SUA si Canada sunt educati in scoli publice, fara HRISTOS, sunt vorbitori de limba engleza si nu se mai regasesc in bisericile si mentalitatile traditional-inguste romanesti din SUA si Canada. Pastorii romani, cu mici exceptii, se complac in mediocritate, fiind depasiti cultural de sfidarile societatii americane. Ei, si sponsorii lor – milionarii romani, meseriasi cu putine clase de scoala – arareori accepta folosirea limbii engleze in seriviciile divine si liturghiile traditionale penticostale si baptiste. Iar lectoratele de Limba Romana sunt ca si inexistente in SUA, cu exceptia Liceului Romanesc LOGOS din Chicago.

    • Pai nene John, tocmai despre calea INGUSTA este vorba.
      Este vorba de duhovnicie nu de logica fireasca, este vorba de inchinare nu traditie americana. Cit despre acei romani meseriasi fara multa scoala, ar fi cazul sa-ti ceri iertare pentru jignirea adusa, sau tu te tragi din parinti doctoranzi ori academicieni.Daca este asa ,te rog sa ma ierti, rtrag ultimile cuvinte.
      Apropo, nu cumva te cheama Ion Pop? Tare mi se pare ca da, dar…ce-or spune ai tai din satul natal?
      Fii inecuvintat.

  6. Exista solutii, Dumnezeu a avut intotdeaunac si are si acum. Este cineva care vrea sa si faca ceva. Sunt gata sa sa sprijin aceste persoane.
    Marian Zamfir

    • Ma bucur ca intrati cu noi in arena …..pe ce s-ar baza implicarea dvs.frate pastor M.Zamfir??Presupun pe ceea ce a functionat si la dvs…..apropo,care e statutul dvs.la momentul acesta? Ador revelatia din Cuvint potrivit careia noi facem sa se intimple deoarece avem acces la puterea dunamis a invierii Domnului Isus

    • –exista”solutii””…dar nu mai e timp:-a inceput numaratoarea inversa ptr cea mai mare tara protestanta de pe glob,o tara(imperiu de fapt),care a facut 219 razboaie in 230 de ani…
      –nu mi a fost dat sa vad atata coruptie cata am vazut ca este in LOJELE iudeo-masonic protestante din nord -america ,de cand sunt pe planeta asta….orgoliu ,razbunari ,hotie…etc…voi le numiti biserici
      –cititi si spumegati din si pe marginea bibliei dar, va intoarceti la felul de a face lucruri JIDOVESC.
      –PS:–apropos,stiati ca AMERICA este de fapt un experiment britanic? ANGLIA este in spatele celor doua „”scuturi'”: ISRAEL SI USA(berbecul din ZUSA?)

  7. Daca sunt tineri din aria Seattle, suntem gata sa le creem toate conditiile de implicare si expresie in limba engleza!!!
    Ezechel Suciu

  8. Dragii tineri,
    Luati legatura u grupul de conducere al Bisericii Baptiste din Des Plaines (Chicago area).
    Este foarte posibil ca acesta sa deschida drumuri noi, atat pentru voi cat si pentru bisericile romane din USA si Canada
    Fratele vostru in Isus Mesia Theo Smilovici

  9. Scumpi mei frati si surori tineri si tinere din America si din Canada, am citit despre problemele care sunt intre generatia tanara si cea a prezbiterilor (batrani sau generatia mai in varsta) din Bisericile dumneavoastra si m-am intristat foarte mult. Cea ce vreau sa va spun este ca Biserica nu este nici a dumneavoastra si nici a fratilor batrani din Bisericile din care faceti parte, Ea este a Domnului nostru Isus El este capul Bisericii (Efeseni 5:19-32), aici gasiti si indemnul din versetul 21 sa va supuneti uni altora in frica lui Hristos, nu spune ca trebuie doar tineri sa se supuna batranilor sau doar batrani sa se supuna tinerilor. Eu cred ca a sluji Domnului nu este sa fi sef (superior) iar ceilalti frati si surori sa fie subalterni sau inferiori (Romani 12:1-21; 1Corinteni 6:1-9, v9-prima parte pana la ,,Nu va inselati singuri,, , si v 13-15; 1Corinteni 12:4-31; Efeseni 4:20-27). Va dau dreptate (eu nu cunosc limba engleza stiu doar romana) ca trebuie sa se faca si un program in care predicile si lauda si inchinarea care se aduc Domnului in bisericile dumneavoastra sa fie si in limba engleza, pentru ca inteleg ca traind pe un teritoriu al Americii sau Canadei unde se vorbeste limba engleza (stiu ca in Canada se vorbeste si franceza) sunt cazuri (nu cunosc cat de dese) in care datorita unor conjucturi in functie de fiecare caz in care uni tineri si copi sa nu stie romana si este normal ca ei nu o sa mai vina in Biserica daca nu inteleg ce se vorbeste (1Corinteni 14:5-20,v 23, v26, si v 33). Eu o sa ma rog ca Domnul sa va dea intelepciune tuturor si sa ajungeti sa traiti in pace uni cu alti spre zidirea Biserici lui Dumnezeu. Domnul sa va binecuvanteze.

  10. Pace!
    Urmaresc de cativa ani mesajele pe care le postati si le transmiteti fratilor romani de pretutindeni. V-am si raspuns de cateva ori si v-am asigurat ca ne si rugam pentru voi, ceea ce am si facut. Observand insa ultimele 2-3 mesaje (de cand ati reluat postarile), ceva ma nelinisteste, motiv pentru care va scriu din nou, si anume faptul ca, dupa ani de zile, reveniti cu acelasi mesaj retoric, care poate deveni tragi-comic; ca tinerii romano-americani traiesc o tragedie, iar de aceasta se fac vinovati, in primul rand, pastorii romani care nu le indeplinesc cererea, respectiv 30 min in limba engleza in timpul serviciului de duminica seara.

    Ori, acest fel de mesaj, care persista de mai multi ani, cred ca devine de-a dreptul periculos si toxic nu doar pentru voi, ci pentru toti cei care il citesc. In loc sa multumiti Domnului pentru bisericile care fac asta si sa va rugati pentru celelalte, dar in acelasi timp sa vedeti ce are Domnul in vedere pentru voi, ca o noua generatie, voi continuati sa anatemizati pastori si parinti cu acuzatii pe care nu stiu daca le-ati putea sustine inaintea lor… Si chiar daca ati putea, ca copii ai lor si ca fii duhovnicesti, NU aveti dreptul si nici dreptatea sa o faceti, conform cu 1 Petru 5:5-11. Va pot spune cu mana pe inima ca in toti acesti ani v-ati facut vinovati de incalcarea poruncii a 5-a, depasindu-va statutul familial si biblic (vezi si Evrei 12:9-11).

    Si acum ceva foate important: destinul vostru NU este dictat nici de parintii si nici de pastorii vostri, CI de voi insiva! Sa nu uitati niciodata acest lucru esential. Nu faceti pe altii responsabili de caderea voastra sau a unora dintre voi, pentru ca nimeni nu va da sosoteala de voi inaintea lui Dumnezeu decat voi insiva (Rom. 14:12). Oricat as simpatiza cu cauza voastra, si fac asta, aici nu pot sa va dau dreptate.

    Sunteti o generatie noua, o generatie ‘sandvis’ cum se numeste, dar aveti propria raspundere sa va gasiti drumul in viata, atat familial, cat si spiritual. Asa cum semnintia lui Iosif a trebuit sa lupte pentru dreptul castigat prin binecuvantare directa, si voi la fel TREBUIE sa va descurcati si sa luptati singuri pentru voi, pentru copiii si urmasii vostri si Domnul va va da izbanda! (vezi Iosua 17:17:14-18). Veti beneficia atunci de binecuvantarea parintilor vostri cat si a bisericii unde ati fost dusi la binecuvantare.

    Insa daca stati ani de zile si tot asteptati ajutor de nicaieri, sunteti vinovati nu doar de lipsa de viziune si de lipsa de actiune, dar si de alte lucruri mult mai grave, cum sunt judecati grave, nemultumiri, cartiri, resentimente si, in final, de autocondamnare, pentru ca veti fi judecati exact cu judecata cu care judecati pe ceilalti.

    NICI un parinte nu vrea raul copiilor lui; la fel NICI un pastor… Sa nu uitati asta niciodata… Si de aceea parintii TREBUIE cinstiti si ascultati in Domnul, in TOATE lucrurile, pentru ca sa ne mearga bine, atat in viata asta, cat si in cea viitoare. Reversul cauzeaza tragedia de care vorbiti, si de care chiar va faceti vinovati…

    Sper sa intelegeti bine si clar mesajul meu; pentru ca am observat si ca reactionati la orice mesaj de indreptare prin auto-justificare, explicatii suplimentare, etc., care insa continua sa sustina acelasi punct de vedere critic… Ori daca ramaneti in aceasta stare, sunteti fara speranta… Fiindca voi NU gasiti nici un pastor demn de ascultare si supunere, al carui sfat sa-l urmati (vezi Dorel Pop, Daniel Branzei, etc.) si, as spune ca daca Moise insusi ar fi intre voi, l-ati primi la fel… Va dati seama in ce stare primejdioasa ati ajuns? Stiu ca nu din rautate si nici intentionat nu ati ajuns aici, insa eu v-am scris ca sa va semnalez pericolul si sa va optiti, pentru ca mai tarziu va fi PREA tarziu… Natura umana este foarte pervertita si pervertibila, d aceea sa nu dati mare credit ratiunii umane, si mai ales ratiunii in schimbul intelepciunii. Si sa nu uitati, ca inainte de 35-40 de ani, NICI un tanar nu poate ajunge la adevarata intelepciune, pur si simplu pentru ca nu a avut timpul fizic necesar pentru aceasta; de aceea prezbiterii trebuie sa nu fie intorsi la Domnul de curand…

    Inchei cu o mare dorinta in suflet ca Duhul Domnului sa va faca clar acest mesaj si sa aud ca, in sfarsit, ati gasit calea de iesire din aceasta ispita, dupa ce, desigur, ati rabdat-o si ati indurat-o cu rugaciune si pace a inimii… Ori, pentru asta mai este de lucrat, cred eu, cel putin sase luni de zile. Si iata ce cred ca TREBUIE sa faceti in acest timp:

    1. sa marturisiti, fiecare personal (si in special purtatorii de cuvant) TOATE pacatele comise prin vorbire, calomniere, defaimare, judecare, barfire, etc. (impotriva slujitorilor bisericilor si a parintilor si fratilor), sa le regretati din inima si sa le abansonati
    2. sa va cereti iertare parintilor, fiecare in familia lui, pentru toate aceste lucruri
    3. sa marturisiti public aceasta noua realitate (atat pe net cat si inaintea bisericilor), fiecare in biserica de care apartine, sa cereti iertarea bisericii, a prezbiterilor si a Domnului
    4. sa va re-integrati apoi, fiecare in biserica lui, si sa faceti TOT ce puteti si cat puteti mai bine, pentru ZIDIREA bisericii locale
    5. sa va supuneti autoritatii bisericii si, respectiv, prezbiterilor, in toate lucrurile care privesc viata bisericii, cat si viata voastra spirituala
    6. sa va marturisit TOATE pacatele personale, in special cele intime si sa le abandonati
    7. sa cereti prezbiterilor sa va ierte, sa le marturisiti ce aveti de marturisit fata de ei, si apoi ei sa se roage pentru iertarea, eliberarea si vindecarea voastra, conform Iacov 5:13-16.
    8. sa faceti un legamant inaintea Domnului, prin care va angajati ca, de acum incolo, sa protejati UNITATEA bisericii, iubind pe frati, refuzand sa barfiti si supunandu-va pastorilor vostri sufletesti.

    Stiu ca citind cele de mai sus veti spune NU (cei mai multi); asa ceva este imposibil…
    Dar eu va spun ca DA! ESTE posibil, TREBUIE facut, Nu se poate fara asta. Altfel suntem pe Wredstrasse, adica pe drumul ca re nu duce nicaieri… (dar de fapt duce la pierzare).

    Imi asum riscul sa fiu respins, blamat, judecat, etc. Nu am nimic de pierdut, ci TOTUL de castigat. Pentru ca imi pasa de voi toti foarte mult, pentru ca va iubesc ca pe membrii bisericii mele, pentru ca ne-am rugat pentru voi de multe ori, pentru ca, asa cum v-am mai spus, as pune la dispozitie amvonul, nu pentru 30 min. in Rngleza, ci pentru servicii intregi, dar NU ASTA ESTE CAUZA SI NICI SOLUTIA!

    Intoarcerea la Domnul NU poate fi inlocuita de nimic. Si va spun asta pentru ca si tinerii din Romania trec prin probleme similare cu ale voastre, desi ei vorbesc romaneste si TOATE serviciile bisericii sunt in ROMANA, si sunt o multime de biserici la care pot merge… Intelegeti acum unde este radacina problemei?… Adanc in inima, caci de acolo pornesc izvoarele vietii.

    Desi in trecut am cerut ca scrisoarea mea sa nu fie postata pe forum, acum va cer sa o puneti. Va fi un semn de integritate, de deschidere si de dorinta de a gasi o cale de iesire la liman, chiar daca „acum pare o pricina de intristare si nude bucurie…” (Evr. 12:11). Va veni si bucuria, caci „seara vine plansul iar dimineata veselia” (Ps. 30:5)
    Cu multa dragoste de frati,

    Corneliu Marcu, pastor
    Biserica Filadelfia Sibiu
    ROMANIA

    • FRUMOS MAI STI-I IN CALITATE DE PASTOR SA LEGI RANA… DE BALSAM NU MAI VORBIM ?… DINCOLO DE TITLU CU CARE TE LAUZI SE VEDE SINGELE RECE DE OFITIER SUB ACOPERIRE A SERVICIILOR PERICULOASE ADICA VUN OARECARE ISCARIOTEANU CU ACOPERIRE DE APOSTOL… BIBLIA TREBUIE TRAITA IN DRAGOSTE DOMNULE ACOPERIT… DE PREDICI SECI SI AMENINTARI CU OSINDA NU ARE NEVOIE BISERICA DE PSIHO-DETERMINARI SI PSIHOZE CONTROLATE DE SPALAT CREIERII… OK ?… DE PLINATATEA DUHULUI SFINT ESTE NEVOIE SI NU AM AUZIT DE PREA MULTI PASTOOOORI SA O SIMTA SI RASPINDEASCA CU ADEVARAT… NOI NU AVEM PREALATI BISERICESTI? SAU FETE BISERICESTI CI SLUJITORI / ROBI BUNI SI CREDINCIOSI LUI DUMNEZEU.

      DUPA PASAJUL BIBLIC FOLOSIT FARA NICI O LEGATURA CU PROBLEMA REALA A TINERETULUI DIN DIASPORA PE CARE DORITI VOI SA-L ARESTATI IN POPORUL ROMAN LA CARE NU MAI APARTINE DE 3 SI CHIAR 4 GENERATII POTI SA NU MAI SCRII ABERATII SI ACUZE NICIODATA PE SITEUL ACESTA… NU VA MAI LAMENTATI INUTIL CU CE NU CUNOASTE-TI SI NU VA APARTINE…

      MISIONEZ INTERNATIONAL SI NU DORM SOMUL PACATULUI CA O MARE MAJORITATE DINTRE PASTOORII ROMANI CE VOR SALAAARIII SI NU AU MILA SI NICI CHEMARE DIN PARTEA LUI DUMNEZEU.

      NU CERSESC NIMIC SI NU PRIMESC NIMIC DE LA OAMENI, DAR MA SACRIFIC PENTRU MINTUIREA CELOR MULTI SI DUMNEZEU I-SI ARATA GLORIA PRIN MINUNILE SALE.

      POCAITI-VA MULTIME DE PASTORI ORATORI FARA PLINATATEA DUHULUI SFINT ? CU LEGITIMATII PE LA SECURITATE SI IERARHIE DE CULT CE CONCUREAZA IN SILNICIE CELELALTE RELIGII… IN STRAINATATE MULTI EXECUTA LICHIDARI FIZICE PERSOANE CE VORBESC ADEVARUL SI SUNT CURATI LA SUFLET PLEACA CA MARTIRI IN CER DIN ORDINELE PASTORILOR-SECURISTI-INTERLOPI…

      VINE DOMNUL ISUS !!! SI VA DESPARTI OILE DE CAPRE PENTRU TOTRDEAUNA !!!

  11. Ce caractere de prietenie, sunt in viata ta?

    La cele 10 stadii de suferinta fizica si sufleteasca indurate in 24 ore de Domnului Isus Hristos, a contribuit si 4 caractere de oameni:
    1. Matei 27;3, “…vanzatorul, Iuda cand a vazut ca Isus a fost osandit la moarte…”, a inteles ca actele lui pacatoase vor conduce la moartea Domnului Isus Hristos.
    NU UITATI. In acelasi fel, faptele noastre, in mod inevitabil, ii afecteaza pe ceilalti, FIE IN BINE, FIE IN RAU. MULTE lucruri pe care le punem in miscare nu mai pot fi oprite, consecintele lor rele si distrugatoare fiind simtite si de noi si de alti. Este de cea mai mare insemnatate ca sa evitam toate actiunile si planurile care pot antrena urmari vatamatoare. Istoria tragica a lui Iuda, care, odinioara, fusese in partasie cu Domnul Isus Hristos. Psalmul 41;9, dar apoi si-a parasit Domnul, tradandu-L, serveste ca avertisment tuturor celor care Il urmeaza pe Domnul Isus Hristos. In aceasta viata exista permanent posibilitatea ca sa ne ratacim fata de Domnul Isus Hristos, sa permitem lui Satana ca, putin cate putin, sa ne conduca spre compromisul cu pacatul si cu lumea, si apoi, la sfarsit sa tradam pe Domnul si cauza Lui.. Iuda era un credincios si un prieten apropiat al Domnului Isus Hristos, Matei 10;1-15. Mai tarziu, Iuda s-a indepartat de alegerea sa, Fapte 1;25, el nu era silit sa-L vanda pe Domnul Isus Hristos. Dezertarea lui Iuda la vrajmas si tregedia care a urmat ar trebui sa previna pe orice credincios al Domnului Isus Hristos sa nu respinga avertismentul Duhului privitor la prietenia cu lumea si tradarea Domnului Isus Hristos, Evrei 10;29, Evrei 12;25.2. Luca 23;35,
    2 Norodul statea acolo si privea. Una din cele mai sigure dovezi ale depravarii inimii omenesti este ca oamenii gasesc placere in violenta, sange si moarte. Matei 27;25- Vedem aceasta in arenele grecesti si romane, unde spectatorii se delectau privind oameni care se luptau si se omorau uni pe alti. – Vedem aceasta la privitorii nepasatori, veniti sa-L vada pe Domnul Isus Hristos murind de o moarte ingrozitoare, Luca 23;35-37- vedem aceasta in istoria prigonirii credinciosilor- vedem aceasta in societatea noastra moderna, unde milioane de adulti si copii se distreaza, privind la televizor sau folosind alte mijloace de divertisment, vazand suferinta omeneasca, sange, violenta si moarte, Romani 1;32. Domnul Isus Hristos, a murit si pentru a schimba aceasta atitudine si pentru a aduce dragoste si grija. El vrea ca noi sa vedem influenta pacatului asupra vietii omenesti si sa auzim geamatul omenirii suferinde. Este raspunderea parintilor de a pazi pe ei insisi si familiile lor de toate influentele care ar putea sa-i faca insensibili la durere si tragedia omeneasca. Matei 18.6, Stimati tineri, prezenta dragostei si a milei este considerata ca parte inerenta a credintei adevarate si a mantuirii, Matei 25; 35-46 3. Luca 23.1,
    3. Pilat era guvernatorul roman aflat in Ierusalim in vremea Pastelui. Domnul Isus Hristos a fost adus inaintea lui fiindca, potrivit legii romane, Iudeii nu puteau sa condamne pe nimeni la moarte. Pilat a devenit un simbol al celor care iau decizii religioase bazandu-se pe utilitatea politica si nu pe adevar si dreptate. Pacatul cel mai mare a lui Pilat a fost compromiterea a ceea ce el stia ca este adevarat si drept, in schimbul pastrarii pozitiei si starii sale si al castigului personal. Pilat stia ca Domnul Isus Hristos este nevinovat si a declarat acest lucru in mai multe imprejurari, Matei 27;18, Ioan 19;4-6. Domnul Isus Hristos era invinuit de tradare impotriva Romei. Vorbind cu Domnul Isus Hristos, Pilat ajunge la concluzia ca El este nevinovat in privinta razvratirii impotriva conducerii romane. Domnul Isus Hristos spune lui Pilat ca Imparatia Lui nu este o imparatie politica a acestei lumi, ci o imparatie spirituala. Din considerente politice L-a predat Pilat pe Domnul Isus Hristos autoritatilor iudaice. Fiecare credincios trebuie sa fie atent sa nu compromita Cuvantul Domnului Dumnezeu din cauza unor interese politice, de cariera, sau ale auto-slijirii. El trebuie sa fie totdeauna de partea a ceea ce este drept
    4. Matei 27;4, Fatarnicii religiosi, “Ce ne pasa noua ?….Treaba ta..” au raspuns si raspund fatarnicii religiosi….practic acestia l-au condamnat la moarte pe Domnul Isus Hristos.
    – Fatarnicii religiosi sant profesionistii religiei care par spiritualizati si evlaviosi, ei vorbesc frumos, in public conduita acestora pare neprihanita, in timp ce inimile lor este in realitate, plina de fatarnicie, mandrie, pofta si nedreptate, sunt ca niste morminte varuite, frumoase si atragatoare pe dinafara, insa pline de necuratie si stricaciune pe dinauntru.

    – Acesti, fatarnici religiosi sunt specialistii in arta jecmanirii, prin inselaciune ei conving vaduvele si pe frati sa dea mai mult, profitand de dorinta oilor de a ajuta pe cei care ele ii considera oamenii Domnului Dumnezeu, iar fatarnici religiosi sa traiasca din belsug , din branza oilor, de pe urma acestor daruri nechibzuite.

    – Ei mananca branza oilor, dar cand oaia este la necaz si trebuie sa ajute oile in rezolvarea problemelor, iti raspund, mieros: “Domnul sa te binecuvinteze, si sa te ajute…”, ei nu ridica un deget sa te ajute “ Treaba ta,…. Ce ne pasa noua… “ sau cand scaunele lor de fatarnici religiosi sunt amenintate, clatinate, daramate,… striga la unison, “..este nebun,…la moarte…rastigneste-L…”

    – Acesti impostori religiosi, care dobandesc influenta in Biserica, sau in viata ta, se arata slujitori “pe dinafara..neprihaniti oamenilor”. Isi pot baza mesajul, in mod ferm, pe Cuvantul Domnului Dumnezeu, proclamand standarde inalte de neprihanire, preocupati de lucrarea Domnului Dumnezeu, cu mare interes fata de salvarea celor pierduti, declarandu-si iubirea pentru toti oamenii, dar: vietile lor, in spatele usilor inchise, cuprind lucruri ca acestea: desfrau, imoralitate, adulter, lacomie si ingaduinta fata de ei insisi.4.1. Unii impostori religiosi, fatarnici religiosi, incep lucrarea, prietenia in mod sincer, in adevar, curatie si credinta autentica in Hristos. Apoi, din cauza mandriei lor, a dorintelor imorale, incredintarea personala in Domnul Isus Hristos si dragostea pentru El mor in mod treptat, ei sunt separati de Imparatia Domnului Dumnezeu, Efeseni5;5-6, 1 Corinteni 6;9-10, si devin unelte ale Satanei in timp ce ei insisi se deghizeaza in slujitori ai neprihaniri, 2 Corinteni 11;154.2. Altii impostori religiosi, fatarnici religiosi, nu sunt niciodata veritabili, prieteni s-au credinciosi in Domnul Isus Hristos. Satana i-a plantat in priajma, biserica de la inceputul slujbei lor, Matei 13;24-28, Matei 13;36-43, folosind abilitatea si talentul lor si ajutand la succesul lor.
    Strategia Satanei este sa-i plaseze in pozitii influente, astfel incat ei sa poata compromite, persoana ta s-au submina lucrarea Domnului Isus Hristos. Satana stie, ca daca acesti fatarnici religiosi, impostori, sunt descoperiti sau demascati, un mare prejudiciu se va aduce Evangheliei si ca Numele Domnului Isus Hristos va fi facut in mod evident de rusine….. Domnul Isus Hristos condamna fatarnicia, si recomanda ucenicilor, credinciosilor sa fie atenti ca acest pacat sa nu patrunda in vietile si lucrarea lor. Fatarnicie inseamna sa pari ceea ce nu esti, fatarnicul este un inselator in domeniul neprihanirii observabile. Fatarnicia implica trairea unei minciuni, fatarnicia il face pe cel fatarnic un aliat al lui Satana , tatal minciuni, Ioan 8;44. Fatarnicia este un semn al lipsei de frica de Domnul Dumnezeu, Luca 12;5, si al lipsei Duhului Sfant cu harul sau regenerator Romani 8;14-15. Acesti fatarnici religiosi, au hotarat si hotarasc moartea Domnului Isus Hristos, in numele religiei. Religia dezbina, Domnu Isus Hristos uneste.
    Domnul Dumnezeu sa va binecuvinteze cu intelepciune, sa cunoasteti adevaratele valori. care duc la binecuvantari.
    Gheorghe Bordeianu
    Bacau-Romania.

  12. This letter is very realistic in it’s contents but very negative and demoralizing in wording. As much as i realize and understand the truth of what is being presented I can’t help to disagree with the tone of doom and gloom of the message. The youth from the Romanian diaspora is not chained to their situation. Youthfulness is such a gift!! Future and possibilies are theirs!! All they have to do is to look around them outside of the Romanian box and ask the Lord where is it that they can get involved for their Father’s business? Plenty of opportunities to join other churches ministries and from that place to bless the romanian diaspora. Lot was very unhappy in Sodom but he just wouldn’t leave it. God had to take him and his family by force. The word of God says in Ezekiel that the sin of Gomorrah was that they were unconcerned arrogant overfed and didn’t help the poor. I always thought that their nr 1 sin was homosexuality but God looked at their heart first. I’m going to agree with the Word of God about the youth.

    Sent from Yahoo! Mail on Android

  13. Este adevarat. Sunt de acord cu voi. Cred ca solutia este sa deschideti voi lucrarea in limb a engleza ,si ve,ti cistigat nu numai romanii dar si americanii. Cu respect, Vasile Floarea

    • Parinti au construit palate in multe orase din America pentru bisericile romane nui rau dar este rau ca sa ne neglijam generatia tinara (copii nostri )
      Si cu ce resurse sa inceapa tineri sa faca biserici noi de la zero si cui vor raminea palatele dupa cei batrini vor muri daca noi ce invrista stam nepasatori fata de copii nostri si de nepoti ,imi pare rau sa spun ca ci din romania uni dintre ei nu stiu ce vorbesc ca nu au experenta diasporei de 20-30 de ani
      De fapt pocainta nu este numai de biserica ci este de fiecare zi
      intrebare de ce neam facut copii si cind sint in crizele vieti ale tinereti sa nu avem inima is loc pentru ei dece ca alti sa ni creasca spiritual ,sint foarte multe lucruri adevarate si drept spuse ,in toate privintele este mult loc de corectare de pocainta si de intoarcere la dragostea din intii
      Dacă poporul Meu peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga, şi va căuta Faţa Mea, şi se va abate dela căile lui rele, -îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul, şi -i voi tămădui ţara.
      15. Ochii Mei vor fi deschişi de acum, şi urechile Mele vor fi cu luare aminte la rugăciunea făcută în locul acesta.

  14. A few years back, if I would have read this article, I would have been your bigest supporter. I was born in the USA, but raised in a Romanian Church. I attended church and attended youth and still attend a romanian church. I saw my church youth go from 300+ when I was just a youngling to under 20 people when I became of age to take care of the youth. I am a youth servant(slujitor) (a youth pastor is nowhere found in the bible, the role of raising a child for Christ is the role of a parent!) The first romanian church in the US was founded in 1911 in Cleveland, and 100 years later it is still there! Like the pastor said above(about Elijah), do not think that without the „american romanian youth” the romanian church will not survive. it will, as my father says, Biserica nu moare! Lucrarea lui Dumnezeu intotdeauna voi merge inainte. I am the last of my age group, my „gasca” to still attend my romanian church. I remember going to Chilis or Outback and saying a table for 40 please🙂 but now I am the oldest at youth, and I work with a younger and younger generation every year, because the youth are leaving? (ask yourselves why– the real WHY? Are they leaving to be better Christians or are they leaving because that 1+ small sin in their life they can not get rid of, or better yet, do not WANT to get rid of!!!!!!) My friends that are gone from the romanian church ask me, how come you still go there, why do you still work there? I respond because you all decided to not work their and also because my favorite part God made me a Romanian for a reason! (Acts 1:8) Our first responsibilty as romanians is to spread the gospel to romanians, to the people that are similar to us, to people that know us, then, we go out farther and farther. Too many „romanian” americans have fallen into the trap of the american culture, to take and want without putting in hard work. If you really want to see what the church is supposed to be ask your pastors to do a in-depth study on the Book of Acts!

    Have you considered that an old batrin can lose his faith at his/her old age just as easily as a teenager? Having a sermon in english and having a sermon in romanian is just a bandade on a knife wound. We still haven’t fixed the problem, you are just creating 2 services in 1 service. Why not just create 2 different churches? (Because we want that TRADITIONAL Romanian services „some parts, not all” We WANT to have some of that cor, with fanfara, with orcestra, with cor de copii) I want that too!!!! The next church HAS to be a HYBRID of ROM-INGLISH, because lets be honest, thats how we speak romanian. Even though I am writing in english, I speak romanian very well!

    By the time it is our turn to be responsible for church matters, our friends have left, they have found a new church, a new home, a new fellowship; and we are left asking ourselves is it still worth it to go to this Romanian Church?

    From that 300+ youth I was once apart of, 23 of them are now full blown active pastors, 4 of them are senior pastors of american churches of 2000+ people around the US. Whenever they come back to chicago, they thank our pastor for his hard work and effort into creating that romanian church. Do not think that God is not working in the romanian church. God is always working, even when we decide to not do his will (Jonah) he will use us to bring others to Christ! From when I was young I heard this same argument, that I want things to be different, this and that etc… The church in itself can change daca ai rivna de a lucra pentru Dumnezeu!

    The church is not a race car, it will not go 0 to 60 in 3.6 seconds flat. The romanian church is more like a vagon de trenuri, goes 0 to 60 in alot of years with alot of work and alot of generations.

    If you are reading this, than you have a passion for the Kingdom of Chirst, and for the romanian community. As a pastor and as a youth servant I cannot explain how much a word of encouragement from a frate sau o sora din biserica really means. To hear, frati batrani and surori batrani say that they are praying for me and my work, and for the lucrare to continue, means alot.

    Let me ask you a question? When was the last time you went to your pastor and said: That sermon was great, I really appreciated it! or this is the best thing you can do: What can i do to help you? What can I do help this church? What can I do?

    Instead of sitting their and expecting mura in gura be active! If you want the romanian church to survive, YOU have to be the one to keep it alive! Nu te frustra cind lucrurile nu merg cum tu vrei Don’t write anonymous letters about the pastor or try to do your own thing. Work with the romanian church.

    If you can honestly say that if you stay at a romanian church, your life will be exactly that what God says is like vomit in his mouth, stagnant and luke warm, than go and find a church where you will be active and grow, and further his kingdom.

    The work that Jesus left behind started with 120 people in the upper room, and….. those 120 people turned into 3,000, than 5,000 and now its…….. You don’t need an army to change the world, it just needs 1 person, and that 1 person is YOU

    You want change in the Romanian Church, go work with your pastor, it’s NOT WHAT YOU SAY, BUT HOW YOU SAY IT!!!!!

  15. Noi cei din Romania ne uitam cu multa apreciere la bisericile americane, la predicatorii din bisericile americane, la programele si proiectele lor. Poate e sansa voastra sa iesiti din bisericile care va incorseteaza si sa va integrati intr-o biserica americana, sau intr-una multiculturala. orice respingere reprezinta o noua perspectiva din partea lui Dumnezeu. Atitudinea de „s-ar putea ca peste cativa ani sa nu ne mai gasiti in nici o biserica” este inacceptabila, mai ales in USA si Canada, locul cu cele mai explozive si dinamice biserici! Dumnezeu sa va dea viziunea locului in care trebuie sa il slujiti!

  16. by the way…legalismul este o parte intrinseca a oricarei comunitati crestine; „vechile carari” vor avea totdeauna aparatori indarjiti si Domnul insusi spunea ca unui burduf vechi nu trebuie sa i se puna un petec nou. Pe de alta parte, asigurati-va ca libertatea voastra in har nu va furniza elemente pentru a fi criticata ca libertinaj si traire pentru firea pamanteasca.

  17. Din cate stiu eu si din cate am vazut pana acum, in majoritatea bisericilor romanesti din diaspora, fara deosebire denominationala, activitatile muzicale in general si grupurile de lauda si inchinare in special au in componenta tineri. Desi se spune ca batrani ne conduc totusi nu prea am vazut batrini in trupele de inchinare. Deci tinerii dau tonul muzicii si a inchinarii (cel putin) cam peste tot. Nu zic ca este un lucru rau ci dimpotriva cred ca este un lucru normal sa fie asa pentruca tinerii au mai mult elan si voci pentru aceasta . Dat fiind faptul acesta nu cred ca trebuie sa ne panicam ca tinerii vor dispare din biserica ci din contra.Daca se va mentine acest trend totdeauna vor fi tineri care vor sa slujeasca si nu doar in muzica. Acum mai este un aspect in care se doreste parca un effort de a lasa tinerii intr-un control total sau cel putin major in toate sferele de activitate pe motiv ca nu se face sufficient effort in a predica in engleza.Si aceasta nu este adevarat peste tot. Mai toate bisericile incearca sa promoveze tinerii in tot felul de activitati iar seara tineretului (unde limba engleza e la ea acasa) este practicata mai peste tot. Este adevarat ca tinerilor nu li se prea ofera pozitii cheie in ierarhia bisericii sau functii principale dar nu cred ca tinerii care vor cu adevarat sa slujeasca Domnului nu o pot face din aceasta cauza.Nu cred ca limba engleza este cauza principala a nemultumirii ci daca tot trebuie sacrificat ceva pentru Domnul, cred ca mai usor ar invata tinerii nostrii romaneste ( daca sunt din aceia care chiar nu stiu) decat sa invete batranii engleza si din acestia sunt care cu adevarat nu o stiu. Nu cred ca cea mai buna solutie este lozinca „hai s-o sfarsim cu limba romana” ,din cate vad mesajul acesta este in limba roamana deci se poate comunica si in romaneste.Cand vreti sa comunicati ceva se poate . Ironic nu?

    • Daniel, sunt un crestin roman din diaspora.In primul rind priveste la Rate This.Eu fac afirmatia, si sunt sigur de ceea ce spun, ca aici este vorba de o manipulare crasa.Sa ma explic. Echipa de serviciu v-a puncta negativ tot ceea ce va fi spus impotriva „plingerii” celor ce se erijeaza in „echipa de misiune pentru salvare”. Salvarea a ce?
      Problema este artificiala si stiu ce spun.
      Chiar nu se poate vedea ca formele de practicare a serviciilor de rugaciune si inchinare din adunari nu are NIMIC de a face cu credinta, fie a tinerilor, fie a batrinilor.Care generatie sufera? Si de ce sufera ma rog frumos? Cine nu se poate inchina? Cine este impiedicat a sluji lui Dumnezeu? La ce fel de slujire ne cheama Domnul Isus? La conferinte si conventii?,la sedinte si analize?, la ocuparea unor scaune in care sa fim vazuti de cei din adunare? Rusinos ca s-a ajuns sa se plinga cinevaa ca nu poate sluji in adunarea crestinilor.Daca se vrea, se poaate merge „pina la marginea pamntului”.Asta a cerut Domnul Isus si inca este atita loc.Sau se vrea ce? Caldura cladirilor moderne, scenele pline de tehnica electronica, admiratia celor adunati si privitori blinzi din sanctuare? Jenant ca de tineri sunt invatati de unii si de altii ce se erijeaza in „lideri” ,ca sa lupte acesti tineri doar pentru spectacol in zona „libera de lupta”.Si mai au si curajul sa spuna ca se pierd. Pai se pierd de la ce? Pentru ce lupta ei? Pentru un loc in adunare sau pentru a cistiga cununa vietii vesnice?
      Cine ii invata asa ceva? Care este tinta crestinului daca nu Isus si EL rastignit si inviat?
      Observi tu cum sunt manevrati si manipulati spre tinte si motivatii nereale? Aceasta este forma de viclenie a vrasmasului prin care se cauta sa fie de fapt rupti de adunare.Oare ei cred ca daca sunt tineri si vor mintuirea, cineva trebuie sa-i tina in brate si sa-i legene c a sa poata merge cu usurinta pe cale? Trista imagine, trista cerseala.
      Oare mai este cineva care poate crede ca mintuirea nu este personala? Treziti-va
      toti cei care iventati alte fronturi de lupta decit lupta cea dreapta, lupta care da dreptul la cununa mintuirii.
      In adunarea din care fac parte s-a ajuns ca o zi pe saptamina si duminica seara sa fie programul numai al tinerilor.Si crezi ca sunt mai sfinti? Crezi ca se realizeaza mai mult?
      In toaate celelalte prograame muzica si poeziile sunt ale lor.Si care este rezultatul? Mi-e dor sa aud o cintare veche, crestineasca, aud umai rok si muzica de nu stie nimeni ce se vrea , muzica seven/eleven, adica 7 ori acelasi vers si 11 refrene.Trist.
      Inchinare ce urmareste strict slava personala, sfintire nici nu cred ca se cunoaste sensul acestui cuvint.
      Si as ma remarca ceva ce s-a mai spus: poporul evreu a fost raspindit pina la nivel de individ in toaata lumea mai mult de 3 mii de ani, dar in tot aacest timp si si in ziua de astazi se roaga in limba materna.Si stii de ce? Este intr-adevar poporul lui Dumnezeu.Noi doar afirmam ca suntem poporul LUI, dovezile ne arata tot maai mult altceva. Fiti binecuvintati cu intelepciune de Dumnezeu care da cu mina larga celor ce cer cu inima buna…DUPA VOIA LUI. (cred ca aceasta misiune ese condusa de urmasii lui Roboam)

      • IN LIMBA MATERNA A SECURISTILOR PLINI DE CRIME ODIOASE DIN COMUNISM PINA AZI SE PREFAC MULTI AGENTI AI LUI BASESCU SI PRIN USA SI EUROPA.
        CREDINTA ESTE DATA SFINTILOR O DATA PENTRU TOTDEAUNA.
        LOCUIESC IN BRUSSEL BELGIUM; PASTORII ROMANI DIN USA AU SEMANAT NUMAI VENIN SI STRICACIUNE IN PREDICILE LOR PE LA BRUXELLES SI AU STRICAT LA MINTE CREDINTA PASTORILOR DE LA BRUSSEL CU NEBUNIILE DE IDEI DE DICTATORI SI PATRONI DE BISERICI CARE DEVIN ABATOARE DE SUFLETE CISTIGATE DE ALTII FRATI CREDINCIOSI CARE S-AU JERTFIT CU ADEVARAT.
        EU M-AM STRADUIT SA INVAT LIMBILE TARILOR IN CARE AM LOCUIT SI IN CARE LOCUIESC IN PREZENT CA SA POT COMUNICA CU FRATII DIN MAI MULTE NATIUNI SI SA VESTESC EVANGHELIA VIETII VESNICE CELOR DIN JURUL MEU…
        ROMANII PLECATI IN USA SUNT CETATENI AMERICANI SI SIGUR VORBESC ENLEZA BINE CA DE NU MOR DE FOAME… OK ?…
        CE DATORIE AU SA SE INCHINE IN LIMBA ROMANA IN THE USA ?…
        SA LE FIE RUSINE CA UCID GENERATIA VIITOARE DIN CAUZA PACATOSENIEI SI LACOMIEI DE CISTIGURI MIRSAVE PENTRU UN SALARIU DE CERSITOR DE PREALAT BISERICESC…
        APOSTOLUL PAVEL SCRIA CIT DE MULT A MUNCIT CA SA POATA VESTI EVANGHELIA PUTERII CE A AJUNS PINA LA NOI.
        AM O INTREBARE PENTRU FRATIETATEA BATRINA DE ORIGINE ROMANA DIN USA:
        CIND VE-TI AJUNGE IN IAD PENTRU SINGELE COPIILOR VOSTRI VE-TI FI TOT ROMANI SAU INCULPATI PENALI PENTRU O VESNICIE ? IN REST FATARNICIE SI URA DE MOARTE SEMANATI CU ANTISEMITISMUL VOSTRU CE ESTE O RATACIRE A MINTII SI IMPOTRIVIRE IMPOTRIVA LUI DUMNEZEU…
        MEGA BISERICILE CE PRODUC SALARII LA PASTORI FILOZOFI MORTI SPIRITUALI ESTE O MEGA ESCROCHERIE DIN AVUTIA CERULUI SI O ASASINARE A FIILOR LUI DUMNEZEU…
        ACESTE FAPTE VORBESC VIU DESPRE OSINDA IN CARE VA COMPLACETI SI VA SINUCIDETI SPIRITUAL.
        NUMAI PROSTIILE PREDICATE LA BRUSSEL DE CATRE PASTORII ROMANI CE AU VIZITAT SUNT FOARTE GRAVE DAR NU POT SA-MI INCHIPUI CA SUNT MAI SFINTI IN USA CU NIMIC…
        PRESEDINTELE CULTULUI CORNEL AVRAM A PREDICAT CU VIDEO LA ELIM BRUXELLES CASATORIILE CIINILOR SI PISICILOR SI FORMATIILE DE ROKERI DIN BISERICILE DIN USA.
        DACA ERA MEMBRU LA BRUSSEL ERA EXCLUS DIN ACEST MOTIV.
        ALT PASTOR A PREDICAT CUM SA CURVEASCA LA O TABARA DE TINERET SI I-A INVATAT SA JOACE IN JURUL FOCULUI DE TABARA CA POPORUL ISRAEL IN PUSTIE IN JURUL VITELULUI DE AUR… OAMENI RATACITI DE LA ADEVARURILE SFINTELOR SCRIPTURI CE VOR SA NE DUCA CU FORTA IN IAD… INSA NOI APARTINEM DOMNULUI ISUS SI NU AVEM NICI UN CONTRACT CU ASEMENI APOSTOLI AI NIMICIRII… OK FRATILOR ?
        VA-TI IMBOLNAVIT DE DICTATURA BATRINETII DE LA AMERICANI… ACEASTA PLAGA NIMICITOARE…
        IN ANII CIND ERAM IN ROMANIA DUMNEZEU A BOTEZAT CU DUHUL SFINT NISTE TINERI MENONITI DIN USA CE ERAU IN MISIUNE IN ROMANIA.
        ACEST FOC A APRINS UN FOC MARE AL REVARSARII DUHULUI SFINT SI IN USA PESTE FRATII SINCERI MENONITI IN TINERET.
        DUPA ACEST EVENIMENT SFINT BATRINIMEA AMERICANA A DECIS SA-I EXCLUDA DIN CULTUL PRESFINT MENONIT SI AU FORMAT BISERICI NOI DE TINERI PLINI DE DUHUL SFINT FARA PROBLEME IAR BATRINII AU RAMAS CU SFINTENIA LOR MENONITA SA MEARGA IN RAIUL LOR IMAGINAR CU FAPTE FARA HARUL LUI DUMNEZEU…
        CUM ESTE BINE ?
        IN CER NU SE AJUNGE DACA URASTI PE FRATELE TAU CA TU ESTI MAI SFINT SI EL ESTE SCLAVUL TAU SPIRITUAL TINUT CU FORTA SA FACA SALARIUL LE CLERUL BISERICESC SI SA HRANEASCA FETZELE BISERICESTI BOLNAVE DE PSIHOZE NEGATIVE SI NATINGE IN INCAPATZINAREA LOR DE OBSTE…
        NOI AM FOST CHEMATI LA DRAGOSTE NU LA URA DE MOARTE A DICTATORILOR PSTORI RZVRATITI IMPOTRIVA LUI DUMNEZEU SI CRUZI PINA LA CRIMA SPIRITUALA… ACEASTA ESTE CALEA CE DUCE IN CER DOAR PRIN DRAGOSTE IN REST NU EXISTA MINTUIRE….
        LA VENIREA LUI DOMNUL VA DESPARTE OILE DE CAPRE SI VOM VEDEA DESLUSIT TOT CE AM LUCRAT PE PAMINT DAR PENTRU MULTI VA FI PREA TIRZIU…

      • Msr Daniel Hozan daca esti fiul Pastorului Hozan din Canada, sa-ti fie rusine de batjocorile ce le scrii aici! OK ? Terorismul batrinesc predicat de taticul tau si postat pe internet cu o slava desarta este RODUL ACESTOR ABERATII SI RATACIRI MENTALE… MOSNEGI SALBATICI CE BAT CU BITA SI RACNESC FEROCE FAC PARTE DIN OSTIREA RAZVRATIRII CELUI RAU. NU DIN ARMATA CERULUI DUMNEZEIESC… CREDINTA PENTRU UNII A AJUNS „DOCTRINA STUDIATA DE MANIPULAREA MASELOR SI EXPLOATAREA FIREASCA PENTRU UN SALARIU MURDAR CISTIG MIRSAV” . DOCTRINA BINE DEZVOLTAT VINE DE LA CUVINTUL DOCME SAU DOCMATIC = IMAGINATIE MINCINOASA SAU IDEOLOGIE FORMALA; MORALA FALSA SI PERVERSA ACEASTA ZISA DOCTRINA… DEPARTE DE „CREDINTA DATA SFINTILOR ODATA PENTRU TOTDEAUNA” SI DRAGOSTEA MINTUITOARE A LUI DUMNEZEU. IDEOLOGIA COMUNISTA SE REGASESTE 100% IN DOCTRINA COMUNISTO-PENTICOSTALA INFESTATA DE PROPAGANDA NIMICITOARE SECURISTO-COMUNISTA VINTURA TARINA CA SIMEI CIND TRECEA DAVID FUGIND DE RASCOALA LUI ABSALON… SCHIMBAREA IN ZEITATI A PASTORILOR DICTATORI ADUCE CEA MAI CRIMINALA TRADARE A CREDINTEI SFINTE SI CURATE… ACESTI POVATUITORI ORBI CE NU CRESC TINERETUL IN DRAGOSTE SI UCID VLASTARII CU SINGE RECE SUNT LEPADATI DE DUMNEZEU DE MULT SI MAI JOACA TEATRE RELIGIOASE DE SLABA CALITATE SI PONOSITE CU BOALA INNALTIMII PAMINTESTI CA SI COCOSEII CIND LE CRESC ARIPILE SE URCA PE PRIMUL GARD SI CINTA DE MARE ISPRAVA CE AU REUSIT… DUMNEZEU NE-A CHEMAT CA ROBI SA-L SLUJIM SI SA FIM SLUGI BUNE SI CREDINCIOASE LUI SI BISERICII SALE… DE STAPINI RAI SI CRUZI NU ARE NEVOIE IN BISERICA…
        DE SOARTA FATARNICILOR SE MAI PREDICA PRIN USA ? DAR PRIN EUROPA ? NU… DE CE ?
        LA SEMINARIILE TEOLOGICE SE INVATA MANIPULAREA POLITICA, PROFITUL FINANCIAR, FILOZOFIE BIBLICA DE EMOTIVITATE SI PSIHOTERAPIE SOCIALA, SLUGORNICIA FATA DE UN REGIM POLITIC, TUPEISMUL SI GROSOLANISMUL POPESC, BANCURI, GLUME PROASTE, ISTORISIRI INCHIPUITE, VORBE DESARTE, CUM SA RAPINDESTI FUM SA AMETESTI PUBLICUL, NU ESTE PREZENTA DUHULUI SFINT SI NICI GLORIA LUI DUMNEZEU PRIN ELIBERARI DE DEMONI, BOTEZURI CU DUHUL SFINT,DESCOPERIRI DUMNEZEIESTI, CINTARI PRIN DUHUL SFINT, PREDICI INSPIRATE DE DUHUL SFINT, LA RANILE BISERICII NU STIU SA PUNA BALSAM SI LEAC ALINATOR MAJORITATEA PASTORILOR FACUTI DE SECURISTI SI SEMINAR CU DIPLOME MOARTE SI NERECUNOSCUTI DE DUMNEZEU CARE NU-I CONFIRMA PRIN PLINATATEA DUHULUI SFINT…
        AM DEFINIT PE SCURT DIFERENTA INTRE PAGINISMUL DOCTRINAL RELIGIOS SI BISERICA VIE FARA PATA SI FARA ZBIRCITURA PLINA DE DUHUL SFINT ADEVARATA RECUNOSCUTA DE DUMNEZEU PRIN CONFIRMARILE MENTIONATE IN ACEST COMENTARIU.
        MA ROG SI INDEMN LA RUGACIUNE PE TOTI CITITORII ACESTUI MESAJ CA DUMNEZEU SA IA MASURI DREPTE SI SA SFINTEASCA POPORUL SAU IN ASTEPTAREA RAPIRII BISERICII !

        CE SCRIU SI TRAIESC CU ADEVARAT:
        CIND VORBESC DESPRE DUMNEZEU LA OAMENI SE SIMTE PREZENTA LUI PRIN DUHUL SFINT.
        CIND CINT CINTARI LUI DUMNEZEU FIE ACASA,LA MUNCA,IN BISERICI SAU PE DRUMURI SIMT ACEASTA PREZENTA SI ZBOR PLIN DE BUCURIE PRIN DUHUL SFINT.
        CIND MA ROG SI CIND VORBESTE DUMNEZEU PRIN DUHUL SFINT PRIN PROROCIE SAU IN PREDICI SIMT SI O SIMT SI FRATII O PREZENTA DEOSEBITA A DUHULUI SFINT.
        CIND L-AM CHEMAT SA VINDECE A FOST PREZENT SI SI-A ARATAT PUTEREA SI GLORIA.
        CIND L-AM CHEMAT SA BOTEZE CU DUHUL SFINT A RASPUNS SI A BOTEZAT.
        CIND I-AM CERUT SFATUL IN LUCRURILE PAMINTESTI M-A SFATUIT CA UN TATA BUN.
        ACESTA-I DUMNEZEUL IN CARE CREDEM SI-L IUBIM CA NE SIMTIM ATRASI DE DRAGOSTEA SA DIVINA !…. GLORIIEEE ! NUMAI LUI !!!

  18. Salutari de la un tanar catre tineri,

    Citesc mereu stiri din mediul evanghelic de pe site-uti si blog-uri crestine. De data aceasta am dat de o postare mai putin obisnuita.
    M-a impresionat povestea tragica si realista prezentata de tinerii romani din diaspora.
    Vreau sa apreciez curajul pe care l-ati avut de a iesi in media crestina, in pofida oricarei impotriviri, cu adevarul clar si evident, transparenta de care ati dat dovada.
    Mi-a placut modul crestinesc, prin respect si afabilitatea, prin care ati abordat acest fapt. Ati cautat (si gasit) o cale buna pentru problema voastra.
    Eu sunt tanar student la Institutul Teologic Penticostal (ITP) din Bucuresti. Ma intereseaza mediul bisericesc, cu atat mai mult cand e vorba de crestinii romani de pretutindeni. Cand e vorba de tineri e interesul creste.
    In urma cu putin timp, am avut ocazia sa aud o neplacuta poveste a aunui tanar din SUA referitor la acelasi subiect. Faptul ca, in anumite biserici (probabil majoritatea), tinerii nu slujesc prin predicare sau facand parte din conducerea bisericii e un fapt nedorit si totusi gasit, din pacate chiar in Diaspora. Tinerii de aici, cauta sa fuga in Diaspora pentru studii, in special teologice. Noi privim spre ce detineti voi, iar voi ne invidiati mediul nostru acceptabil. Ca student la teologie imi dau seama ca limba engleza va fi folosita in viitor si in bisericile din Romania la slujbe, cu mai putina traducere.
    In spiritul roman traditia e sfanta, chiar daca am iesit de sub religiile istorice, si detestam Sfanta Traditie, noi o pastram nescrisa, ceea ce e mai periculoasa pentru ca in felul acesta fiecare o poate adopta in felul lui. Am vrea sa nu ne risipim avutia culturala romaneasca, dar oricum, prin insasi prezenta romanilor intr-un alt stat, de la generatie la generatie se va pierde. Aceasta nu e o tragedie. O parte, cu siguranta se va pastra. Impunerea conservarii traditiei este cea mai nesocotita modalitate. Romanul are un spirit de patrie in sine, dar totodata, si spiritul gregar. Mereu am fost uimit cum se poate forma o biserica romaneasca in diaspora fiindca romanii sunt din diferite zone, culturi si practici diferite. Acest fapt poate aduce suferinta unora, chiar daca e nevizibila.
    Credinta niciodata nu trebuie sa fie supusa traditiei sau culturii, aceasta ii e greu romanului sa inteleaga. Limba nu inseamna credinta. Dumnezeu e mai mult decat bilingv.. . E evident ca nu e o modalitate plauzibila cand sufera credinta din cauza impunerii unei limbi. Cuvantul Evangheliei nu are voie vreodata sa fie obstructionat de limba sau cultura, doar ne chinuim sa traducem Biblia in toate limbile existente. (Musulmanii au impus, in prima faza, ca citirea Coranului sa fie doar in limba originala, n-au reusit.)
    Un pastor spunea o data ca a mers la biserica si a constatat o practica ca fiind nebiblica. S-a pregatit si a iesit inainte bisericii intreband: frati si surori, daca Biblia azi ne vorbeste ca felul practicii noastre nu e scriptural, ne schimbam? si din sala s-a auzit un sunet nadusit si comun: Nu!
    Intotdeauna Evanghelia trebuie sa mearga mai departe indiferent de cultura. Tinerii trebuiesc sa slujeasca in bisericii si sa fie promovati. Conducerea sa fie preocupata intr-un mod aparte de tineri.
    Gandurile de mai sus nu vor sa arate reticente fata de cei care conduc aceste comunitati, ci motivare la unitate si privire spre ce e cel mai important.
    Nu vreau ca tinerii sa se piarda de prin bisericii, aceasta ar fi tragedia cea mai mare.
    Vreau sa va sustin in rugaciune si sa va respect.
    Harul lui Hristos (care nu e influentat de limba) sa fie peste orice credincios care-l cheama!
    Salutari sfinte tinerilor romani crestini din America si Canada.
    God bless you!

    cu respect,
    Adelin S. Duca

    • Citesc, si nu mi vine sa cred. Nimic mai aberant nu am vazut vreodata.Cred ca Eminescu avea dreptate: religia o…….. de dansii inventata………cE VRETI DE FAPT? Eu cred ca stiu: va zbateti pentru putere , pentru fala si pentru bani. Nu va pasa si nu v a pasat niciodata de adevarata credinta. Va tot atribuiti cuvinte precum: crestin credincios etc dar habar nu aveti voi ca un crestin credincios mai nou crede si se roaga acasa la el. Bisericile voastre nu mai atrag aproape deloc

  19. Exista pe buna dreptate o tragedie in ceea ce-i priveste pe tinerii romanii din SUA. Tragedia lor, din cate am vazut eu, traind aici, consta nu doar in faptul ca nu au programe in limba engleza, ci mai degraba ca foarte multi nu mai stiu bine limba romana, sau daca o stiu e doar la un nivel scazut, minim de conversatie, superficial. Vina nu le apartine lor ci PARINTILOR. Vorbesc aici in special de cei nascuti sau crescuti de mici in America. Asadar vorbim de tineri AMERICANI cu origini romanesti. Pentru ei limba romana este o limba „straina”, in sensul ca o stiu doar pentru ca o mai aud vorbita de parinti sau pe la biserica. Multi nu mai au legatura cu Romania, nu isi petrec vacantele de vara in tara si nu prea mai au rude acolo, de unde poate si lipsa de interes pentru a cunoaste limba. Implicare alor in viata comunitara este minima sau chiar inexistenta in cele mai ulte cazuri. Cei care frecventeaza clasele 1-12 la scoala romaneasca din Chicago sunt totusi in numar redus. In plus din cate stiu este oricum singura scoala de acest gen in toata America. Pentru ei Romania este doar o poveste spusa de parintii lor care din diverse motive au emigrarat in America. Intr-o proportie foarte mare acesti tineri vorbesc zilnic doar limba engleza, incepand de la gradinita, la scoala primara, continuand cu liceu, facultate, viata de zi cu zi, la munca, cu prietenii etc…..Vina ca nu vorbesc mai mult sau mai bine romaneste este o vina care le apartine in general parintilor. Dezinteresul parintilor fata de a-i invata limba romana este problema cea mai tragica. Acesti tineri se pierd incet, incet in societatea americana. I-am vazut pe multi parinti, mai ales cei mai tineri, care au invatat si stapanesc bine limba engleza, ca vorbesc cu copii lor in engleza inclusiv acasa.
    Chiar recent am urmarit acest fenomen in familia unui prieten. Are doi copii de 3 si 5 ani, ambii nascuti in Romania dar care de aproape 2 ani au emigrai aici in Chicago. Ei bine, copilul cel mare, care merge de un an la gradinita, intelege romaneste dar raspunde in engleza, pentru ca deja stie mult mai multe cuvinte si expresii in engleza decat in romaneste. Gandirea lui se dezvolta mult mai rapid in engleza pentru ca interactioneaza mult mai mult cu copii care vorbesc in engleza. Acasa parintii sunt ocupati cu alte treburi decat sa ii invete romaneste, iar cand sunt cu ei ii lasa liberi sa se joace si limba romana incet incet se uita. Nu mai este de mirare ca acesti tineri ajunsi apoi la maturitate au o problema in a intelege predicile sau slujbele in limba romana pentru ca vocabularul lor este unul relativ limitat, si la fel si capacitatea lor de a putea aprofunda termenii biblici sau expresiile folosite in predici, ca sa nu mai vorbim de exemplele data de pastori/preoti despre lucruri sau situatii din Romania, pe care tinerii nu au cum sa le inteleaga daca n-au trait in acolo, iar unele sunt si mai greu de priceput daca n-au trait pe vremea comunismului. Dorinta lor de a avea programe in limba engleza este una fireasca. Cu siguranta ca ei nu vor aceste programe doar ca vor sa fie ei mai speciali, ci pur si simplu pentru ca ianinte de toate sunt AMERICANi si limba lor este Engleza, gandesc si se exprima cel mai bine cu ea. Nu au nici o vina ca vor asta.
    Totodata faptul ca se merge inainte cu acelasi mesaj de ani de zile, care e deja uzat, nu prea mai face sens si nici nu cred ca mai este prea eficient.
    Ar fi pacat totusi sa se trateze doar efectele nu si cauza.

  20. DE CE PĂRĂSESC OAMENII SI TINERII BISERICA?
    “Să nu ne mai judecăm … unii pe alţii” (Ap. Pavel, Romani 14:13)
    lată un alt motiv pentru care oamenii părăsesc biserica: din cauza atitudinii unor membri ai
    bisericii. Fiul cel mare din pilda lui Hristos ştia cum să se poarte ca fiu, dar nu a ştiut să fie frate.
    Dacă gelozia şi spiritul de judecată pe care le-a arătat faţă de fratele său au fost comportamente
    obişnuite, nu e de mirare că fratele lui a plecat de acasă. Pavel scrie: “Să nu ne mai judecăm, deci, unii pe alţii. Ci mai bine judecaţi să nu faceţi nimic, care să fie pentru fratele vostru o piatră de poticnire sau un prilej de păcătuire”. Biblia spune: “Cine iubeşte pe fratele său, rămâne în lumină, şi în el nu este nici un prilej de poticnire” (1 loan 2:10). Atitudinile şi faptele tale îi întăresc pe ceilalţi sau îi fac să se poticnească? Ai citit despre Diotref? loan a vorbit despre el: “Am scris ceva Bisericii, dar Diotref, căruia îi place să aibă întâietatea între ei, nu vrea să ştie de noi. De aceea, când voi veni, îi voi aduce aminte de faptele pe care le face, căci ne cleveteşte cu vorbe rele. Nu se mulţămeşte cu atât; dar nici el nu primeşte pe fraţi, şi împiedecă şi pe cei ce voiesc să-i primească, şi-i dă afară din Biserică” (3 loan 9-10). Diotref era un împotrivitor şi dorea un singur lucru – controlul! Iar loan l-a denunţat ca fiind “rău”, spunând: “cine face răul, n-a văzut pe Dumnezeu” (v. 11). Numai în veşnicie vor fi descoperiţi mulţi dintre cei care au fost forţaţi să plece din biserică din cauza unor creştini critici, duri şi cu o atitudine dominatoare. Asigură-te că nu te numeri printre ei!” BOB GASS

  21. Dupa cum ati spus si dumneavoastra, aceasta a doua generatie incearca sa isi pastreze puterea si controlul absolut in bisericile dansilor si nu a Domnului. Nu trebuie sa va framantati in aceasta privinta. Sa fi preot al lui Dumnezeu nu inseamna sa fi un salariat cu carte de munca. Sa fi preot nu inseamna sa ocupi un post, un post de care sa tragi cu dintii. Sa fi preot inseamna sa iti dedici viata lui Dumnezeu in primul rand prin ajutorarea oamenilor pe orice plan posibil dar mai cu seama duhovnicesc.

    Nu vreau sa ii judec pe pastorii dumneavoastra din America, dar parca si mie mi-au lasat impresia ca ei sunt mandrii ca sunt stapani peste casele de adunare, si nu e prima data cand aud ca „se mananca intre ei” pentru postul de pastor. Daca este asa, treaba asta nu mai are de a face cu Dumnezeu, si totul e un duh fals. De exemplu, ucenicul lui Hristos, Petru, nu cred ca s-a temut ca va veni cineva si ii va ocupa postul, ba chiar cred ca se bucura. El nu avea biserica, era pe drumuri, era dedicat intrutotul lui Dumnezeu, nu se punea problema ca are o functie si cineva pandeste sa o ia. Toti acesti oameni care de fapt uita ca ei il slujesc pe Dumnezeu, crezand ca de fapt oamenii din biserica lui il slujesc pe ei, sunt in mare inselare. Iar noi cred ca trebuie sa ne rugam pentru ei, mai mult nu putem face. Orice act de convingere ii va inversuna mai tare. Dumnezeu le va da fiecarora dupa cum au facut.

    In biblie spune clar, cel ce vrea sa fie intaiul, sa fie sluga tuturor. Intaiul, este acela care este cel mai smerit dintre toti, pentru ca smerenia este inaintea mergatoare a Duhului Sfant. Noi nu trebuie sa cautam sa fim sefi peste altii, ci trebuie sa fim smeriti, unde suntem pusi acolo sa stam, sa ajutam pe toti, si sa putem in orice moment renunta la ceva ce este al nostru pentru a da fratelui sau chiar unui dusman.

    Ca si ortodox, nu va pot sugera decat un lucru, faceti-va timp sa mergeti la o biserica ortodoxa sa discutati cu un preot. Puteti sa ii dati o sansa. Eu v-as recomanda sa faceti o excurstie in muntele ahtos, ca sa intelegeti deplin ce inseamna ortodoxie cu adevarat, dar acum depinde de ce doriti dumneavoastra. Daca doriti sa luati locul generatiei 2 si peste putin timp sa ajungeti dumneavoastra insiva generatia 2 pentru alta generatie 1 de tineri, sau daca doriti cu adevarat sa il slujiti pe Dumnezeu.

  22. PACEA DOMNULUI ISUS SA FIE IN VOI IUBITII MEI FRATI !
    ACEST REGIM DE OPRESIUNE TREBUIE SA DISPARA CU ADEVARAT DIN BISERICILE LUI DUMNEZEU.

    OAMENII CE TRAIESC PENTRU INTERESE FIRESTI SI DICTEAZA IN BISERICI SUNT IMPOTRIVA LUI DUMNEZEU SI IMPOTRIVA HARULUI MINTUIRII ADUS PRIN JERTFA DOMNULUI NOSTRU ISUS HRISTOS. MAI LIMPEDE DECIT ACEST ASPECT ESTE CA „SLUJBA DE PASTOR” NU ESTE O MESERIE CE TREBUIE PRACTICATA SI PROFITAT DE EA; CI ESTE UN MARE SACRIFICIU SAU O MARE JERTFA ADUSA LUI DUMNEZEU” CE TREBUIE SA FIE SFINTA SI CURATA. ACESTI FRATI PASTORI / DICTATORI SUNT BIBLIC IMPOTRIVA LUI DUMNEZEU SI SE SUBSTITUIE PUTERII DIVINE A LUI DUMNEZEU, ADICA SE CONSIDERA DUMNEZEI? DA ASA GROAZNIC ESTE.

    IN 1PETRU CAP 5 CITAM: SFATUIESC PE PRESBITERII DINTRE VOI, EU CARE SUNT UN PREZBITER CA SI EI, UN MARTOR AL PATIMILOR LUI HRISTOS, SI PARTAS AL SLAVEI CARE VA FI DESCOPERITA: „PASTORI-TI TURMA LUI DUMNEZEU, CARE ESTE SUB PAZA VOASTRA, NU DE SILA, DUPA VOIA LUI DUMNEZEU! NU PENTRU UN CISTIG MIRSAV, CI ? CU LEPADARE DE SINE. NU CA SI CUM A-TI STAPINI PESTE CEI CE V-AU CAZUT LA IMPARTEALA, CI FACINDU-VA PILDA TURMEI.” HARUL MINTUIRII NU ESTE ROMANESC SAU NATIONALIST CI INTERNATIONAL. „DE ORICE NEAM!… DIN ORICE LIMBA!… SI DIN ORICE NOROD!… IN ORICIT DE MARE NUMAR I-I VA CHEMA DUMNEZEU!

    IN CONCLUZIE ACEASTA CONDUCERE BATRINA SI IMPOTRIVITOARE IMPOTRIVA MINTUIRII TINERETULUI SI CARE NU SLUJESTE LUI DUMNEZEU CI INTERESULUI PERSONAL ESTE SINUCIGASA BISERICII PENTICOSTALE, APOSTOLICE, A LUI DUMNEZEU. LIPSA DRAGOSTEI DUMNEZEIESTI SI URA CRUDA MANIFESTATA DE ACEST CORP PASTORAL FORMAT IN MAJORITATE DIN VECHII ACTIVISTI DE PARTID COMUNISTI SI SECURISTI SUB ACOPERIRE TREBUIE IZOLATI SI SCOS DIN SLUJBA SFINTA DE LA ALTARUL SFINT UNDE UCIDE SISTEMATIC SI PROGRAMAT LA COMANDA SISTEMELOR SATANICE MASCATE SUB DIFERITE DENUMIRI POLITICE, RELIGIOASE SAU SOCIALE.

    RUPEREA DE ACEST SISTEM CRIMINAL CE UCIDE IN MASA, ESTE O ELIBERARE DE SUB JUGUL SATANEI CARE AMENINTA OFICIAL CA VA DISTRUGE BISERICA LUI DUMNEZEU. IN EUROPA SUNT FOARTE MULTE BISERICI INDEPENDENTE DE SISTEME TOTALITARE SI SUNT MAJORITARE NU MINORITARE DIN ACEST MOTIV.

    BISERICA LUI DUMNEZEU NU SE COMPROMITE CU NIMIC.
    NICI CU POLITICA.
    NICI CU ASOCIERILE PARTINICE.
    NICI CU CORPORATISMUL INDUSTRIAL.
    NICI CU TIPUL BISERICA COMPANIE DE AFACERI CU PASTORI PROPRIETARI.
    NICI CU DENOMINATIUNILE ADVERSE.
    NICI CU NATIONALISMUL.
    NICI CU LINGVISTICA.
    NICI CU DISCRIMINARILE ETNICE.
    NICI CU SPORTUL.

    BISERICA LUI DUMNEZEU ESTE SFINTA, FARA PATA SI FARA ZBIRCITURA…

    LUPTATI PENTRU CREDINTA DATA SFINTILOR O DATA PENTRU TOTDEAUNA!
    FACE-TI ADUNARI DE TINERET SI PREDICATI SI GLORIFICATI-L PE DUMNEZEU IN LIMBA CARE O PUTETI VORBI SI SCRIE FARA REZERVE…
    DUMNEZEU NEA ELIBERAT DE SUB ORICE FEL DE JUG SA FIM LIBERI NU ROBII NATIONALISMULUI CRUD SI UCIGATOR SPIRITUAL.

    I-MI PARE RAU CA NU AM INVATAT ENGLEZA SUFICENT SA POT VESTI EVANGHELIA CI DOAR FRANCEZA. IN EUROPA BISERICILE ROMANESTI SINCERE COLABOREAZA CU NATIUNILE IN CARE ESTE ASIMILATA SI SLUJIM RECIPROC IN BISERICI, NU SUFICIENT DAR BINECUVINTAT. EU SLUJESC CA MISIONAR IN BISERICILE CE VORBESC FRANCEZA SI IN BISERICILE ROMANE DIN EUROPA. NU SUNT FINANTZAT DE NIMENI CI BINECUVINTAT DE DUMNEZEU CU RESURSE SUFICIENTE PENTRU LUCRAREA SA DE HAR PRIN MUNCA CINSTITA SI CURATA SI PRIN CREDINTA, FARA SA PRIMESC SALARIU CI INVESTIND DIN CE CISTIG MUNCIND IN CONSTRUCTII PENTRU INNAINTAREA EVANGHELIEI MINTUIRII SI A PACII LUI HRISTOS IN INIMILE OMENIRII. DUMNEZEU BINECUVINTEAZA LUCRAREA CU BIRUINTE VII: VINDECARI DIVINE, DESCOPERIRI DUMNEZEIESTI, ELIBERARI DE DEMONI, BOTEZURI CU DUHUL SFINT, CUVINTUL ESTE PLIN DE PUTEREA DUHULUI SFINT, MISCA INIMILE SI LE DA VIATZA, AM PRIMIT PESTE 280 DE CINTARI NOI DE LA DOMNUL SI 24 DE POEZII PRIN INSPIRATIA DUHULUI SFINT, NU AM COMPUS NICI UN VERS DE LA MINE…
    SCRIU DUPA DICTARE TOT CE-MI DA DUHUL SFINT CU GRAMATICA SI ORTOGRAFIE COMPETA FARA SA AM DE CORECTAT DUPA… ASA AM PRIMIT DE LA DOMNUL HARUL SAU. ACEASTA ESTE CALEA ADEVARATA A MINTUIRII LA CARE AM FOST CHEMATI TOTI. DAR UNII AU RATACIT DE LA CALEA MINTUIRII SI SAVIRSESC TOT FELUL DE NELEGIUIRI SI VOR SA NE CONDUCA CU FORTA IN IAD…

    DE CE SCRIU ASA DE CLAR SI PE FATA LUCRURILE ?…
    SUNT FOARTE PRIGONIT DE UNII PASTORI LEPADATI DE DUMNEZEU SI MI-AU INTINS CURSE SA-MI IA VIATA DE MAI MULTE ORI, IAR DUMNEZEU NU M-A DAT IN MIINILE ACESTOR FARISEI CARE CLOCOTESC DE MINIE SI URA DE MOARTE. ANUL ACESTA 2013 DUMNEZEU M-A SCAPAT DIN DOUA TENTATIVE DE ASASINAT DIN MINA ACESTOR TICALOSI SECURISTI COMUNISTI … ACEASTA URICIUNE A PUSTIIRII ASEZATA IN LOCUL PREASFINT… DUPA AMVOANE TREMURA DE GROAZA LUI DUMNEZEU SI FUG DE OSINDA CARE-I AJUNGE DIN URMA… SI PENTRU CA VA SCRIU SUNT PRIGONIT…

    FI-TI TARI !!! FI-TI VITEJI !!!

    FRUMOS E VIITORUL
    SPRE CARE VA-NDREPTATI
    VOI CARE CU CREDINTA
    SI DRAGOSTE LUPTATI

    FRUMOASA ESTI IUBIRE
    CA SOARELE FRUMOS
    CUNUNA CE V-ASTEAPTA
    VITEJI AI LUI HRISTOS

    FRUMOASA E LUCRAREA
    LA CARE-A-TI FOST CHEMATI
    SI NUMELE SI HAINA
    SI STEAGUL CE-L PURTATI

    FRUMOS SA FACE-TI LUCRUL
    SA STRINGE-TI ROD FRUMOS
    ACEI CE NU FAC ASTFEL
    NU-S VREDNICI DE HRISTOS

    FRUMOASA ESTE TARA
    PE CARE-O APARA-TI
    VOI CARE PIN LA CAPAT
    FRUMOS O SA LUPTA-TI

    FRUMOS E ADEVARUL
    VESTIT DE VOI FRUMOS
    FI-TI TARI VOI DUCE-TI LUMII
    SOLIA LUI HRISTOS

    FRUMOS VA FI IN CERURI
    SFIRSITUL E FRUMOS
    NE-BANUITA SLAVA
    NE-ASTEAPTA LA HRISTOS

    DOMNUL ISUS NE ASTEAPTA CU DRAGOSTE IN CERURI… BIRUITORII VOR PRIMI CUNUNA NEVESTEJITA A SLAVEI DIVINE!!! DORESC SA AUD ACELEASI LUCRURI DESPRE VOI TINERII NOSTRI FRATI… ASA AM FOST URIT SI EU PENTRU COLABORAREA CU BISERICILE DIN ALTE NATIONALITATI SI IZGONIT DE PASTORUL BISERICII ELIM „DORIN ALBUT” DIN BRUXELLES, PENTRU CA PE-O SORA DOMNUL A INVIAT-O DIN MORTI, PRIN LUCRAREA PE CARE MI-A DARUIT-O SI O FACE CU MARE PUTERE.
    PLEACA UNDE VREI SI NU NE MAI DERANJA DIN AFACERILE NOASTRE MURDARE SI DICTATURA NOASTRA, A FOST RASPUNSUL PASTORULUI, PENTRU CA I-AM CERUT DEMISIA DE ONOARE, IN URMA UNOR ESCROCHERII DE APROXIMATIV 280.000 EURO SI INSCRIEREA BISERICII LA CATOLICII REFORMATI CA SA SCAPE DE DISCIPLINA SPIRITUALA PENTICOSTALA… LA IESIRE DIN BISERICA AM FOST LUAT LA ROST DE FIUL PASTORULUI CARE A VRUT SA MA BATA IN PUBLIC, DAR A FOST RETINUT DE NISTE FRATI. DUPA ACESTE INCIDENTE A CAUTAT SA-MI IA VIATA SISTEMUL SECURISTO-COMUNIST DIN CARE FACE PARTE MAEORUL PASTOR DE MAI MULTE ORI… PRIGONIREA A INCEPUT DIN INTERIORUL BISERICII CU ASA CUN SCRIE: „FRATE PE FRATE SE VOR DA LA MOARTE”…
    MULTA PACE.

      • MA INTERESEAZA CE SPUNE DUMNEZEU DESPRE CE FAC NU PSIHOLOGII UNII MAI FILOZOFI CA ALTII DAR GOI DE SFINTENIA SI INTELEPCIUNEA LUI DUMNEZEU.
        SI ESTE TRIST CE SPUN OFICIALITATILE CONDUCERII EUROPEI DESPRE ACESTE GRAVE INCALCARI ALE DREPTURILOR OMULUI SI ACEST REGIM PARAMILITAR NEAUTORIZAT INTR-UN STAT MEMBRU AL UNIUNII EUROPENE.
        AM FOST INTREBAT DE ACEST ASPECT SI SUNT MULTI DE SUS CARE CONTESTA ACESTE PRACTICI IN RELIGIE PRIETENE.
        NU SUNTEM DUSI DE VINTURI NAPRAZNICE SI NICI PARANOICI CI SUNTEM FOARTE NORMALI PRIETENE.
        MULTI PSIHOLOGI CONTEAZA PE ECHILIBRU DE REZISTENTA PSIHICA IN ATACURI MORALE SI SUNT CONSILIATI DE CRESTINI ADEVARATI CU ECHILIBRU SPIRITUAL… MAI INFORMEAZA-TE PRIETENE IN ACEST DOMENIU…
        CIND RISTI VIATA PENTRU CAUZE NOBILE NU ESTI NEAPARAT SLAB DE CARACTER SAU MANIPULAT PSIHIC DE CINEVA.
        MAI PRESUS DE DRAGOSTEA DE DUMNEZEU NU SACRIFICA NIMENI SI NIMIC SUB SOARE… SI NICI NU RISCA NIMIC PE PROPRIA RASPUNDERE…

    • Pace fatilor,ceea ce citesc e parcă dintr-un roman de groază. Domnul să vă dea biruinţă în lupta cu cei care se cred ai Lui şi nu sunt, rugaţi-vă pentru ei, pt ca Domnul să li se descopere cu adevărat. Iubiţi-i, că nu ştiu ce fac. Iertaţi-i! Bucuraţi-vă dacă vă prigonesc pe nedrept, căci vă aşteaptă răsplata. Am şi eu o colega, Natalia din Arad, am fost colege la liceu, e în Belgia, măritată cu Pierre Vandeponseele, ca Domnul să-i mântuiască. Nu mai ştiu în ce oraş stau, dar aş dori mult să-L cunoască pe Domnul. Fiţi binecuvântat!

  23. Viziunea Biserici Agape, pastorita de pastorul Petru Lascau:

    Ultimii ani au scos tot mai mult în evidență nevoia ca biserica să devină relevantă contextului cultural în care se găsește, găsind noi metode de a vesti societății contemporane ei Evanghelia Domnului nostru Isus Christos. Contextul multicultural american în care trăim cere flexibilitate nu doar în modul de prezentare a Evangheliei ci și a structurii de conducere a bisericii. Modelul românesc moștenit a ajuns să îndepărteze tânăra generației din bisericile noastre din cauza barierei lingvistice tot mai evidente și din pricina modului defectuos de conducere și a structurii serviciilor divine ale Bisericii.

    Biserica Agape dorește să creeze un climat prietenos tinerei generații care trebuie să-și găsească locul și rolul în biserică. Pentru a deveni relevantă cultural generației de azi și cea viitoare, Biserica Agape își propune:

    ■ Să dezvolte un nou sistem de conducere inspirat din Noul Testament care să elimine toate elementele moștenite din modelul comunist împrumutat de biserica originară din România.
    ■ Un nou mod de închinare în care focusul să fie pe participarea întregii biserici eliminând modelul „vino și vezi” care transformă biserica în artiști și spectatori.
    ■ Dezvoltarea unei atitudini de slujire care să elimine mentalitatea de consumator al participantului, atitudine care să producă slujitori ai Împărăției.
    ■ O implicare activă și creativă a noii generații în slujbele bisericii și slujirea creștină astfel ca tranziția spre o biserică a viitorului să se facă natural și benefic pentru toate vârstele.
    ■ Dezvoltarea evanghelizării personale ca principală forță de răspândire a Evangheliei în contextul cultural în care ne găsim, fără să minimalizăm rolul bisericii locale în răspândirea Evangheliei prin serviciile ei, prin internet, radio și televiziune.
    ■ O relevanță culturală tot mai mare, prin folosirea ambelor limbi (română și engleză) în serviciile noastre, cu un accent tot mai mare pe traducerea din română în engleză a mesajelor evanghelice, astfel ca tânăra generație să se simtă acasă în biserica Agape.
    ■ Crearea unui climat de încredere, respect și dragoste creștină între toți membri acestei biserici astfel ca AGAPE Christian Church să fie un loc în care dragostea să fie la ea acasă.

  24. Fratii mei, ma rog ca Dumnezeul care a facut cerul si pamantul sa va dea lumina calauzitoare pentru a va lumina calea pe care trebuie sa mergeti. Si eu sunt in Spania de 9 ani dar prin bisericile de aici n-am auzit lucruri de acest gen sa se intample, noi chiar din contra incercam sa-i promovam si sa-i implicam mai mult pe tineri in lucrare. Dar sfatul meu este, sa-l cautati pe Domnul cata vreme se mai poate gasi, sa cautati o biserica unde se predica o evanghelie ORIGINALA nu o evanghelie diluata, aprosperitati pentru ca noi oameni ne impartim dupa religii sau culte Hristos ne imparte dupa credinta, asa ca sfatul meu este sa stati langa Domnul pentru ca ar fi pacat sa vai pierdeti VESNICIA pentru lucrurile acestea trecatoare. DOMNUL SA VA BINECUVINTEZE.

  25. Dragi tineri romani americani, fugiti de bisericile penticostale romanesti ca de Diavolul! Sunt pline de obiceiuri omenesti, unde legalismul e in floare, unde forma conteaza mai mult decat continutul. Cautati biserici care il pun pe Christos pe primul loc si care dovedesc dragoste membrilor ei! Sunt in Londra de 12 ani si FUG de bisericile romanesti penticostale… PS. sunt sigura ca exista si exceptii… inca eu nu le-am gasit, pt ca nu am cautat.. sa fiu sincera.. nu am avut nici un motiv pt a cauta. Merg la Hillsong si mi-am schimbat viata spirituala in bine enorm de mult. Nu este nimeni obligat sa stea in biserica parintilor lui asa cum nu este nimeni obligat sa locuiasca in orasul sau tara nasterii lui. Fiecare, sa vina inaintea lui Dzeu si sa afle in ce biserica este chemat. Dumnezeu sa va dea intelepciune ca sa luati o alegere corecta!

  26. Ar fi bine sa adaugati si tinerii din alte tari din Europa, cum ar fi: Spania, Italia, Franta, ect… Toti avem aceliasi probleme in bisericile romane.

  27. Intradevar, asta este o mare problema, si nu doar in America! Si cea mai mare cauza este lagalismul si traditiile, in alte cuvinte bagajul spiritual al celora de la conducere, care nu face decat sa respinga tinerii! Sunt in Londra de 12 ani si FUG de bisericile de romani! si cum sa nu fug cand ti se spune ca tobele sau pana si chitara sunt pacat???!!!! cum sa nu fug cand se puna accentul pe Forma nu pe continut? Nu exista nimic mai periculos pt crestinii nascuti din nou decat legalismul. Si daca eu, care am venit aici la 18 ani, nu inteleg traditiile (omenesti) din bisericile penticostale romane din Londra (sunt sigura ca sunt si biserici bune si nu le stiu eu) cum sa nu fuga cei care se nasc in tara respectiva?

  28. Cam tarziu am gasit si eu acest mesaj disperat, dar am o veste buna si un sfat, ca una care am copii si nepoti deja ; nu mai este vremea sa va ingrijorati fratilor acuma daca se vor pierde cultura, traditiile, limba si cu atat mai mult obiceiurile si asa destul de rele .. singurul motiv de ingrijorare este sa nu ne pierdem credinta, nadejdea si dragostea !
    am si eu copii tineri si cu totii am trecut prin aceleasi framantari ca si cei din America, Spania sau Canada ; problema nu este CA TRECEM; ci CUM TRECEM !
    si daca cineva se zbate pentru un scaun sau un post intr-o biserica, cu acel cineva Biblia ne spune sa nu avem nici un fel de legatura ; stiu ca mai scrie si „intrucat atarna de voi, traiti in pace cu toti oamenii”, dar cu unii care isi zic „frati” si totusi sunt lumesti sau curvari, sau lacomi … este mai bine sa nu avem legaturi.
    si chiar daca am ajunge singuri, ceea ce iar nu este bine, dar este de preferat legatura cu Domnul Isus, decat prietenia lumii si despartiti de Dumnezeu !
    Imbarbatati-va cu acest gand : vremea este aproape, toate lucrurile se strica, dar noi trebuie sa tinem cu tarie credinta care a fost data sfintilor odata pentru totdeauna !
    nu adunarile galagioase formeaza Biserica Lui Hristos, nici zdranganitul chitarelor, tobelor sau trompetelor, ci tacerea si asteptarea tainica a pietrelor vii pe care unii le calca in picioare azi ! si cata putere trebuie cuiva ca sa sfarme pietrele acestea ?! Isus Domnul este Stanca, iar noi suntem pietrele ; de ce si de cine sa ne temem ?

  29. Nici un om din lume si nici o confesiune nu va poate da ajutorul decat singurul Dumnezeu.Atata timp cat voi va inchinati la trei persoane ,la trei Dumnezei nu veti fi ajutati ,Dumnezeu este unul singur .
    Si toate acestea se intampla cu voi din cauza ca a-ti fugit din locuriile voastre natale pentru o viata bogata si pentru bani ,ca Evrei in vremea lui Hitler.Dumnezeu in mania Lui va ridica si pentru voi toti care v-au placut banii si viata scumpa si frumoasa a Americii un diavol ca sa va chinuiasca si sa va risipeasca la fel ca pe Evreii veti fi fugari toata viata voastra.Cine va obliga sa stati acolo ,luxul ,averiile ,pamantul si banii Americanilor?!!Daca nu veti mai fi in biserici nu-i nimic ca vor venii alti si va vor ocupa locuriile iar voi veti fi liberi in cea ce v-ati ales.Isus Hristos nu a parasit corabia in timpul furtuni ci a stat increzator ca totul va fi bine si si-a continuat drumul in liniste,numai prin credinta veti birui ,nu prin biserica voastra .Intrati in barca Lui Isus Hristos singurul Dumnezeu si nu va mai plangeti ca niste tradatorii de tara si neam romanesc.Este scris in Biblie de pedeapsa celor care isi parasasc locuriile si limba in care s-au nascut.
    Au parasit pe Domnul Dumnezeul parintilor lor care-i scosese din tara Egiptului si au mers dupa alti dumnezei, dintre dumnezeii popoarelor care-i inconjurau; s-au inchinat inaintea lor si au maniat pe Domnul. (Judc.2:12)(dumnezeii Americanilor sunt banii lor iar voua v-au placut dumnezeii lor ).
    NU LIMBA SAU FUGA IN TARILE STRAINE TE FACE CREDINCIOS ,CI INIMA STATORNICA INTR-O SINGURA CREDINTA, UN SINGUR DOMN SI UN SINGUR BOTEZ.
    FITI CREDINCIOSI NU BISERICOSI!
    DUMNEZEU SA VA AJUTE!

  30. Mai oameni buni, ce de judecatori pe aici ! sunt multi care au plecat pentru ca nu mai aveau un loc de munca in tara, si sunt multi pe care Domnul i-a dus pentru ca asa a fost proorocit inainte de revolutia din ’89, ca granitele se vor deschide larg si multi vor iesi din tara ..” cand nu mai ai cu ce plati facturile mai ales daca stai la bloc, nu tu curte, nu tu gradina, nu ai ce face si pleci ! si pentru cei de la case este greu, care mai pot face un foc cu lemne (la bloc daca ti se taie curentul si gazul, ai terminat-o !) ; de ce atatea judecati ? credeti ca cei ce au ramas in tara sunt mai sfinti decat cei care au trecut granitele ?
    daca isi vad starea si cer ajutor in rugaciunile, ei cred ca in tara e mai bine, sau e cum era odinioara, dar sa se stie bine ca s-au dus oamenii de bine din romania si tineretul poate este mai inrait decat cei din america ;
    totusi nu ar fi rau daca ne-am ruga unii pentru altii si ne-am indemna zilnic, asa cum Biblia ne invata, sa ne rugam unii pentru altii si sa ne indemnam la dragoste si fapte bune !

  31. Numele de Pastor se atribuie numai si numai Domnului Isus. Domnul Isus spune in evanghelia dupa Ioan la 10;11. Eu sint pastorul cel Bun. iar la 12. spune ca cel platit nu este pastor, iar la versetul 16. Domnul spune din nou ca va fi o turma si un Pastor. In noul testament noi nu gasim nicaieri dupa ce criterii, se aleg pastorii, ci numai prezbiteri si diaconi, asta ne spune ca toti, care indrasnesc sa ia numele de pastor, {care apartine numai Domnului Isus}, este un hristos mincinos si Domnul Isus nea avertizat ca vor veni multi hristosi micinosi. Din acest motiv ei stapinesc peste adunari, pentru ca socotesc ca sint ale lor si in acest fel un orb duce pe alt orb in prapastie. Domnul Isus nea dat o ungere speciala 1.ioan 2;27. si fiecare din noi trebuie sa ne verificam sa vedem daca avem in noi Duhul Lui Isus Hristos. rom.8;9. si daca nul avem atunci noi nu sintem ai lui si din acest motiv, vom fi despartiti de El. In cartea ezechiel tot cap. 34. vorbeste despre ce faceau pastorii din vremea aceia {si tot asa fac si in zilele noastre} si Domnul a luat o hotarire si spune la ver. 23. ca va pune un singur pastor si acela este Domnul nostru Isus Hristos. Apostolul Petru invata pe prezbiteri, si se numeste si pe El tot prezbiter sa pastoreasca Turma lui Dumnezeu 1. Pet. 5;1-4. si in versetul 4. vorbeste de Domnul Isus ca Pastor mare. In tot noul testament nu gasim ca un apostol sa aiba indrazneala aceasta, sa se numeasca pastor, de fapt ei se numeau Robi si slugitori ai lui Isus Hristos. In vremurile de acuma este nevoie de o reforma totala, unde sa fie Isus Hristos Pastorul si rinduiala Lui Dumnezeu,1.cor.12;28. si zic ca Domnul sa ne lumina sa luminam in intuneric

    • Vezi Manuil daca iei versete ca sa poti doar sa-ti demonstrezi teoria?
      Pai tot tu pe la jumatatea comentariului te contrazici ca nu numai Domnul Isus este pastor, ci ai mai gasit si pe cei din vremea lui Ezekiel.
      dar stau si ma gindesc cu ce tupeu il faci mincinos pe ap Pavel , care in epistole ne spune ca Dumnezeu i-a dat pe unii… pe unii…pe unii …pe unii pastori… etc.
      Oare nu trebuie citita toata biblia? Oare adunarile nu trebuiesc pastorite? Ai gasit tu vreo adunare care sa-L recunoasca in TOTALITATE si sa asculte de marele pastor Isus?
      Eu o iau aceasta postare a ta ca un exercitiu de vorbire particulara. Alta data sa te straduiesti sa citesti toata biblia, dar mai ales toate versetele legate de un aspect sau o invatatura si atunci precis nu vei gresi. Fii binecuvintat

  32. Dragi tineri .
    Eu cred ca rezolvarea problemei cu care va confruntati este o intalnire cu Hristos la cruce, o intalnire diferita de toate intalnirile avute pana acum cu Hristos.
    Am trecut si eu in Romania prin cateva intamplari si am vazut cum reactioneaza uni atunci cand deschizand Biblia arati ca unele puncte care inseamna mult pentru uni nu stau in picioare.
    Dincolo de asta am descoperit un Hristos care e aproape de mine si de fiecare , nu un Hristos pe care eu il caut ci unul care ma cauta pe mine, unul care initiaza aceasta lucrare si care dincolo de acest lucru aduce pace, siguranta a mantuirii si o bucurie de nedescris, pe care nimeni si nimic nu o pot indeparta . Chear daca toata biserica s-ar ridica impotriva n-ar putea face nimic pentru a-L indeparta pe Hristos de nici un suflet omenesc. Dincolo de asta am descoperit ca da in unele cazuri biserica lui Hristos a fost furata, vreau sa spun furind niumele bisericii oameni cred ca au pus stapanire pe biserica, e de-a dreptul copilaresc sa crezi asta. Un crestin adevarat se bucura foarte mult cand are parte de partasie, dragoste frateasca, dar poate trai si fara daca nevoia o cere. Un crestin nu poate trai fara Hristos, dar Hristos nu este proprietatea unei biserici sau al unor oameni.
    Ceea ce cred ca aveti nevoie este Hristos mai mult si tot mai mult din zi in z isi astfel veti avea si influenta pe care o doriti , dar o influenta asemeni uniu susur bland si subtire.
    Un scriitor Crestin spunea Autoritatea este data de prezenta in suflet al lui Hristos, deaceea Cum spune Pavel Cristos in Voi este Nadejdea Slavei ..
    Domnul cu voi

  33. Dragi frati si surori, eu sunt plecata de 37 de ani din tara (eram foarte tinara) si am trait mai multi ani aici ca in Romania tara mea de bastina. M-am nascut intro familie credincioasa de mai multe generatii (daca va spun numele familiei mele. multi au sa-i cunoasca) mergeam la biserica de cind m-am nascut… Ajunsa in strainatate nu am cunoscut nici o biserica romana. M-am dus intr-o biserica de aici si a fost cea mai buna decizie in viata mea… Pentru ca am avut o alta viziune despre viata, am inteles diferit Cuvintul lui Dzeu, mi-am intarit credinta, am inteles ceea ce nu intelegeam sau intelegeam ceea ce mi s-a spus. E adevarat ca batrinii bisericilor romani devin dictatori insa in plus afirma lucruri interpretate asa cum vor ei… considerindu-se ca un fel de rasa superioara. O mare parte printre ei au colaborat cu securitatea insa ceea ce au facut ei, nu o vor recunoaste niciodata.
    Sfatul meu pentru tineri (pt ca intre timp eu nu mai sunt tinara) este : duceti-va dragii mei in alte biserici americane sau canadiene si nu va inchideti in traditii, religiozitate, ipocrizie religioasa. Cautati pe Dzeu care se gaseste nu numai in bisericile romane, de altfel atitea idei gresite ca la romani nu am mai vazut nicaieri in alta parte ! (ex. femeia e mintuita prin numarul copiilor asa ca faceti dragele mele cit mai multi copii ca sa fiti mintuite… si singele lui Isus a curs numai pentru barbati ?… daca barbatul isi bate nevasta atunci ea trebuie sa rabde, pentru ca daca el o bate e pt ca o iubeste… si daca divorteaza, pacatuieste si e pusa fara mila deoparte !)
    Apropiati-va de Dzeu si nu de oameni.
    PS. e adevarat ca nicaieri nu-s cîini cu covrigi in coada, insa nici poporul roman nu este asa cum multi spun : cel mai inteligent popor de pe suprafata pamintului, crestinul roman este cel mai aproape de Dzeu dintre toti, tara noastra cea mai frumoasa de pe lume, copii romani cei mai stralucitori elevi, cei mai inteligenti de pe suprafata pamintului etc
    Se munceste peste tot cu greu, insa oamenii mi se par mai corecti, mai putini mincinosi, mai putin corupti ca la noi la romani… asa ca sa aspiram sa fim mai buni si mai ales mai modesti.

    • Sora Myriam, va multumim pentru mesaj. In una dintre frazele dumneavoastra ne-ati sugerat: „ca sa plecam dintre fratii romani in bisericile americane”. Am vrea sa stiti sora draga, ca cei mai multi dntre cei care va scriem aceste randurii am fost plecati din bisericile romane, dar la porunca Lui Dumnezezeu ne-am simtit obligati ca sa ne reintoarcem din nou intre frati romani. Cat despre noi cei care va scriem aceste randurii va putem spune, ca noi nu avem nevoe de predici si-n limba engleza sora draga. Asa cum puteti realiza si din mesajele noastre, noi intr-o masura oarecare intelegem si limba romana. Daca veti citi ultimul nostru raport de activitate pe anul 2012 (https://tineriromaniamericani.wordpress.com/2012/12/28/raportul-de-activitate-al-tinerilor-romani-americani-pe-anul-2012/) veti putea realiza, ca in momentul de fata noi nu ne luptam pentru noi, ne luptam pentru sutele sau chear miile de tinerii din bisericile romane din America si Canada, care datorita limbi diferite in care se predica in bisericile romane, nu inteleg mesajul transmis.

      Neintelegand aceste mesaje, desigur ca cei mai multi dintre tinerii, nu mai ajung niciodata ca sa-L cunoasca pe Dumnezeu. Asa cum stiti, credinta nu se mosteneste din parinti, “ea vine in urma auziri si intelegeri Cuvantului Lui Dumnezeu” (Romani 10:17, Efeseni 1:13). In realitate toti acesti tinerii, eii se afla prin bisericile romane doar din respect fata de parinti lor, nu pentru ca ar simti ceva pentru Dumnezeu si lucrarea Lui. Odata plecati sau scosi afara din aceste biserici, istoria tinerilor proveniti din parinti emigranti ne spune: “ca cei mai multi dintre acestia, nu vor mai frecventa niciodata nici o alta biserica”. In mai multe cazuri, noi ne-am straduita ca sa-i ducem cu noi in bisericile americane, dar pentru faptul ca eii inca nu simt nimic pentru Dumnezeu si lucrarea Lui, nu vor ca sa vina cu noi in nici o biserica. In cazul acesta singura solutie este: “de-a le predica Evangheliea pe intelesul lor, pe toata perioada cat eii inca se mai afla prin bisericile romane”. Noi am ajuns la convingerea, ca 30 de minute odata la saptamana, ar fi suficient pentru a salva generatia nostra pentru Imparatia Lui Dumnezeu. Problema mare sunt pastori nostri si-o parte dintre frati romani, care cu toate ca vad pierderile care au loc nu vor ca sa ne dea absolut nimic.
      Multa pace va dorim

  34. Am inteles foarte bine problema… pentru ca cel care a scris articolul „Destinul tragic al Tinerilor Romani Crestini din America” s-a situat foarte clar spunin ca face parte din : ” tinerii romani nascuti sau crescuti in America si Canada, care de ani de zile ne luptam pentru: supravietuire, recunoastere si acceptare in bisericile romane.”

    Acum eu nu stiu frate draga din care generatie faceti parte, insa eu ma adresam acestor tineri care se pare ca vor sa joace un rol in bisericile romane insa, generatia parintilor lor nu-i lasa.

    D-voastra spuneti ca : „In realitate toti acesti tinerii, eii se afla prin bisericile romane doar din respect fata de parinti lor, nu pentru ca ar simti ceva pentru Dumnezeu si lucrarea Lui.”

    Cred ca sunt unii care vin numai asa ca sa faca placere parintilor insa nu putem sa-i judecam asa de sever pe toti, pentru ca din cite am inteles, sunt altii care ar dori sa joace un rol si sa se angajeze insa nu li se da loc.

    Daca nu li se da loc in bisericile romane, îi sfatuiesc sa plece in alte biserici americane, si canadiene.

    • Situatia este puțin mai voalata de cât este ea prezentată . Din câte am vorbit cu o parte din pastori principali din bisericile in zona Chicago situația sta in felul următor.
      1. Întâi de toate se pare ca nu se știe cine sunt exact acești tineri care administrează acest site si care de ani buni tot inainteaza aceste plângeri, repetand aceleasi cereri.
      2. O mare parte din bisericile neoprotestante oferă (cel puțin la Chicago) programe sau predici in limba engleză . Din păcate insa tineri nu se prea înghesuie sa participe la ele. Atunci la ce folos osteneala?! Drept urmare plangerire lor continue nu sunt pe deplin fondate.
      3. Pentru a putea fi luați in considerare acești „tineri” ar trebui sa aibă un nume, o afiliere la o anumita biserica românească. Abia atunci se poate analiza situația din respectiva biserica si găsite soluție adecvate.
      4. Părinții au făcut oricum greșeală sa nu le pese ca copii lor nu mai vorbesc decât foarte stalcit românește, așa ca programele in engleză ar adanci si Mai mult problema lipsei de invatare a limbi romane.

      • In ce priveste identitatea tinerilor romani americani, am vrea sa va spunem frate Marian, ca anonimatul nu a fost ideia noastra. Parinti a mai multora dintre noi, cand au aflat de lucrarea care ni sa incredintat, s-au ingrozit. Repede ne-au rugat, ca sa nu facem gresala sa ne publicam numele, inainte de-a vedea reactia pastorilor si a fratiolr romani din bisericile noastre. La auzul acestor cuvinte noi le-am spus: “ca dumnealor au trait prea multi ani sub sistemul comunist si le este frica chear si de umbra dansilor”. Mai tarziu am ajuns sa realizam, ca da intradevar dumnealor stiau totusi ceva, ceia ce noi nu experimentasem inca. Dupa sase ani de activitate va putem spune, ca ne bucuram ca i-am ascultat. Acum suntem ferm convinsi, ca daca nu eram sub anonimat nu rezitam nici cel putin 6 luni de zile, cu atat mai putin 6 ani.

        Stimate frate Marian, dumneavoastra chear credeti ca daca v-am afisa lista cu tinerii romani americani s-ar rezolva problema. Am vrea sa va spunem, ca noi toti cei care va scriem aceste articole, inainte de-a ne incepe lucrare am fost in birourile pastorilor nostri si le-am cerut predici si-n limba engeza. Raspunsurile dansilor in general a fost „da vedem ca este nevoe si va promitem ca va v-om da”. Ani au trecut si nu ne-au dat nimic. Acum am vrea sa va intebam, daca nu ne-au dat cand ne-au cunoscut, ce va face sa credeti c-o sa ne dea acum cand o sa ne revada din nou??? Nu va inselati singur frate draga, motivul pentru care toti vor sa ne cunoasca nu are absolut nimic de-a face cu ajutorarea sau salvare generatiei tinere pentru Cer.

        Haideti sa fim realisti frate draga, la ce credeti ca lear ajuta acestor frati lista cu numele Tinerilor Romani Americani, atata timp cat problema noastra este o problema comnuna, la nivel de comunitate? In realitate este problema fiecarui tanar si a fiecarui parinte roman din America si Canada. Din cate am realizat noi, atat comunitatea din bisericile romane cat si pastori nostri, stiu de nevoile pe care le avem si nu le disputa nimeni. In toti acesti 6 ani de activitate, inca nu am gasit nici cel putin un pastor roman care sa ne spuna: “ca copii romani din biserica dansului intradevar inteleg romaneste si nu au nevoe de predici si-n limba engleza”. In realitate toti recunosc ca este nevoie. Problema mare este, ca din motive personale foarte putini dintre dumnealor, intradevar si-au propus ca sa faca ceva pentru salvarea tinerilor sau a propiilor lor copii pentru Cer. Problema mare la cei mai multi este, ca slujirea este considerata ca o functie sau o afacere personala, pe care si-o protejaza cu multa grija si atentie. Comform cuvantului Lui Dumnezeu nu ar trbui ca sa fie asa. Slujirea este o chemare Dumnezeiasca neconditionata, care in unele cazuri le cere jertfa si sacrificiu. Indiferent care le-ar fi pierderile dansilor (daca intradeva sunt pierderi), salvarea generatiei tinere “nu are voe sa sufere si nu ar trebui ca sa fie stopata” din motivele dumnealor personale.

        In ce ptiveste bisericile din Chicago am vrea sa va spunem, ca noi suntem foarte multumiti. In orasul dumneavoastra la ora actuala, sunt deja 2 biserici penticostale, in care se da predica si-n limba engleza in fiecare duminica, acestea sunt Biserica Philadelphia condusa de pastorul Florin Campean si Biserica Elim condusa de pastorul Cristian Ionescu. In ce ne priveste pe noi, suntem foarte multumiti si nu avem nimic de obiectat. Noi ne-am bucura mult, daca in fiecare oras din America si Canada ar fi cel putin doua biserici romane, in care sa se dea predica si-n limba engleza in fiecare duminica. In ce priveste bisericile din orasul Chicago, problemele cel mai mari la ora actuala le au tinerii din bisericile Baptiste. Conducerile acestor biserici au ajuns atat de inraiti incat, in loc ca sa acomodeze tinerii cu predici si-n limba engleza, prefera ca sa rupa biserica, si au si facut-o. Ca rezultat tinerii sunt foarte tulburati, iar consecintele sunt tragice.
        Multa pace va dorim.

      • AJUTA
        LISTA CU TINERI SA FIE URMARITI DE SERVICIILE DE SPIONAJ ROMAN CARE UCIDE CRUD SI AZI IN DISPORA PE CEI CARE NU LE EXECUTA ORDINELE RELIGIOASE SI CER LIBERTATEA DE EXPRIMARE RELIGIOASA.
        SPUN ADEVARUL DIN INIMA SI NU ACUZ PE NIMENI.
        EU SUNT UN FRATE PENTICOSTAL PLIN DE HARUL DUHULUI SFINT SCAPAT DE DOMNUL PRIN MINUNI DUMNEZEIESTI DIN MAI MULTE TENTATIVE DE ASASINAT COMANDATE DE PASTORII SECURISTI COMUNISTI BATRINI SI SENILI CARE HULESC LUCRATORII DIN GENERATIA TINARA DE FRICA CA NU-I MAI ASCULTA ORDINELE MAFIEI COMUNISTE FURIBUNDE.
        IN LUNA IANUARIE DUMNEZEU M-A SCAPAT DE DOUA TENTATIVE DE ASASINAT IN BELGIA UNUL SI UNUL IN GERMANIA. PENTRU CE ,?… PENTRU MINUNILE PE CARE LE FACE DUMNEZEU SI PENTRU GLORIA CU CARE SE DESCOPERE OMENIRILI SI PENTRU PROROCIILE ADEVARATA SI PLINE DE PUTEREA DUHULUI SFINT.
        DUMNEZEU E SUVERAN SI VA RASPLATI PE TOTI MASCATII IN PASTORI CARE SUNT LUPI FIOROSI SI CRUZI.
        DUMNEZEU VA BINECUVINTA PE PASTORII CREDINCIOSI SI CURATI LA SUFLET CU MULT HAR SI PROGRES SPIRUTUAL SI VA FACE DIFERENTA INTRE SLUJITORI DEVOTATI SI LUPI RAPITORI IN SCURT TIMP.
        DUMNEZEU VA ELIBERA BISERICA SA DIN MIINILE CELOR CE O SFIRSIE FARA MILA SI VOR PLATITI CU SALARII GRASE SA DISTRUGA BISERICA LUI DUMNEZEU.
        OSTILE DE INGERI VOR VENI CU JUDECATI ADEVARATE SI DREPTE SI VOR RISIPI PE VRAJMASII BISERICII.
        FI-TI TARI TINERILOR CA VOM FLUTURA STEAGUL DE BIRUINTA IN NUMELE DOMNULUI ISUS IN CURIND.
        PREDIC EVANGHELIA LA POPOARELE CARE VORBESC FRANCEZA SI SUNT URMARIT CU URA DE MOARTE DE MAFIA COMUNISTA INFILTRATA IN BISERICA LUI DUMNEZEU PENTRU CA MULTI PASTORI SUNT CADRE DE SERVICII SECRETE ROMANESTI SI ASASINEAZA MORAL SI RELIGIOS CA DOAR DE ASTA PRIMESC SOLDA.
        M-AU URMARIT CU CAMIOANELE SA MA OMOARE IN ACCIDENTE.
        AU INCERCAT DE 5 ORI SA INSCENEZE ACCIDENT SI SA MA ELIMINE ACEASTA MAFIE DAR NU AU REUSIT CA NU MAI MERG IN ROMANIA NICIODATA.
        DAR DUMNEZEU ESTE SUVERAN SI MA OCROTESTE DIN CER.
        SA STIE TOT PAMINTUL CA ARE UN STAPIN VESNIC SI ATOTPUTERNIC PE DUMNEZEU.
        NU VA TEMETI CA NU MERGEM IN CER NUMAI CIND NE VA CHEMA DUMNEZEU PE NUME NU CIND VOR VRAJMASII LUI DUMNEZEU.
        SEMINARELE SI SCOLILE BIBLICE DIN ROMANIA PREGATESC ELEVI SI STUDENTI DAR ORDINARILE SUNT SUB INNAINTARE IN GRAD DE LA LEPADATII STAPINI PESTE BISERICA LUI DUMNEZEU CARE AU ELIMINAT PE MULTI DAR NU A REUSIT PE TOTI CITI VOR EI SI TURBA DE NEBUNIA IN CARE AU CAZUT.
        CIND SE VA PORNI LA JUDECATA STAPINUL DUMNEZEUL SUVERAN VA NIMICI CU SUFLAREA GURII SALE PE TOTI ACESTI ROBI RAI SI VICLENI.

  35. Shalom to ALL!
    „Duceţi-vă şi FACEȚI UCENICI din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.” (Matei 28:19-20).

    Marea Trimitere ne provoaca sa: Gândind dincolo de ‚doar evanghelizare’ și ‚misiune’; gândind la ‚formare de ucenici’ și ‚transformare spirituală’; gândind la ‚multiplicare’ și ‚creștere și maturizare spirituală.’
    Nici biserica secolului XXI nu face excepție de la a pune în practică Marea Trimitere ci, din contră, este chemată – făcând ucenici, să fie parte activă a acesteia.
    Hudson Taylor (21 mai 1832 – 3 iunie 1905), faimosul misionar în China, a spus odată: „Marea trimitere nu este o opțiune pe care am putea-o doar lua în considerare, ci o poruncă pe care trebuie să o împlinim!”
    Deci, cum ar trebui să răspundem noi, cei de astăzi, la această provocare pe care ne-a poruncit-o chiar Domnul Isus?
    David Livingstone (19 martie 1813 – 1 mai 1873), marele misionar al Africii, a spus odată: „Dacă însărcinarea unui rege pământesc este considerată o onoare, cum poate o însărcinare dată de Regele cerurilor să fie considerată un sacrificiu?”
    De aceea, este o mare onoare să facem ucenici pentru Domnul Isus.
    Howard Hendricks (5 aprilie 1924 – 20 februarie 2013), fost profesor la Seminarul Teologic din Dallas, Texas și lector la întâlnirile grupurilor de bărbați „Promise Keepers” („Împlinitorii Promisiunii”), în Cuvântul Înainte al cărții „Ucenicii se Fac, nu se Nasc”, scrie: „A face ucenici este un mandat al Domnului nostru (Matei 28:19-20).
    Noi putem ignora această poruncă, dar nu o putem evita!” Întrebarea care se pune pentru noi acum este: „Știind că nu o putem evita, vom continua oare să o ignorăm?”
    David Platt scrie, „Dumnezeu a poruncit ca fiecare ucenic să facă ucenici. Nici un creștin nu este scutit de la această însărcinare, și nici un creștin nu și-ar dori să evadeze de la o astfel de responsabilitate.”
    Haideți să ne rugăm ca toți creștinii din lume să dorească să iasă din zona lor de confort și, fiind ucenicizați, la rândul lor, fiind bine pregătiți și bine echipați să facă și ei ucenici. Mă fascinează îndrăzneala și credincioșia lui Pavel de a transfera misiunea lui spirituală „fiului” său în credință, Timotei, înainte de martirizarea sa. „Şi ce-ai auzit de la mine în faţa multor martori, încredinţează la oameni de încredere, care să fie în stare să înveţe şi pe alţii.” (2 Timotei 2:2).
    Ne putem noi oare auto-îndreptățiți pentru a face mai puțin decât vedem așa de clar în exemplul apostolului Pavel? Analizați dvs. lucrul acesta!
    Cu dragoste în slujba lui Hristos,
    Valy Vaduva
    Președinte al URFM/Mentor Spiritual

    PS: Vă mulțumim pentru interesul dumneavoastră în lucrarea de ucenicie care trebuie să conducă la creștere și maturizare spirituală personală. Cei mai mulți dintre dvs. știți că misiunea URFM oferă Ucenicie Creștină Avansată (UCA) pentru toți cei interesați. În principal, lucrarea de UCA este oferită pe Internet, ONLINE, prin e-mail, webinarii, și audio conferințe virtuale în cyberspace. Prin urmare, oricine, oriunde pe glob poate beneficia de această lucrare de formare spirituală. Cursurile de Ucenicie Creștină Avansată (UCA) sunt structurate în opt (8) Module distincte. Fiecare MODUL este structurat pe o perioadă de opt (8) săptămâni de studiu intensiv, proiecte practice, și reflecţii personale. Cursurile sunt oferite atât în Limba Română cât și în Limba Engelză, și se întind pe durată a doi (2) ani.
    Pentru mai multe informații urmăriți aceste scurte videoclipuri:
    (ENG): https://www.youtube.com/watch?v=yrHvbbWxZRs
    (ROM): https://www.youtube.com/watch?v=RnggwdbFJxc

  36. Therefore I also, after I heard of your faith in the Lord Jesus and your love for all the saints, do not cease to give thanks for you, making mention of you in my prayers: that the God of our Lord Jesus Christ, the Father of glory, may give to you the spirit of wisdom and revelation in the knowledge of Him, the eyes of your understanding being enlightened; that you may know what is the hope of His calling, what are the riches of the glory of His inheritance in the saints, and what is the exceeding greatness of His power toward us who believe, according to the working of His mighty power which He worked in Christ when He raised Him from the dead and seated Him at His right hand in the heavenly places, far above all principality and power and might and dominion, and every name that is named, not only in this age but also in that which is to come. And He put all things under His feet, and gave Him to be head over all things to the church, which is His body, the fullness of Him who fills all in all. (Ephesians 1:15-23 NKJV)
    !!! Agree and receive Paul’s prayer as I pray it on your behalf and ask this of God to do it in your life as in Matthew 18:19
    Shalom
    Shalom
    SORIN
    חִזְקִיָּה
    רַב אַלוּף
    *****

  37. solutia este sa „faceti loc” tinerilor chemati sa slujeasca din propria biserica. Atata timp cat cautati si aduceti pastori romani din Romania….situatia ramane la fel. Pastori romani (tineri) din SUA trebuie cautati si dati valoarea necesara. Cunosc foarte multi pastori romani care au plecat acolo sa caute biserici sa le pastoreasca si din „pacate” au reusit. Investiti in tinerii de acolo si folositi-i la maxim…nu cautati „iarba verde” in gradina altuia (adica in Romania). E un sistem care poate fi schimbat doar de voi cei de acolo.

  38. eu cred ca daca am invata pe copii de mici limba romana, sa le predam lectii de romana, ar fi usor pentru ei sa inteleaga ce se predica la biserica. Dar e absolut firesc ce se intampla: merg la scoala si totul e in engleza si normal ca e mult mai usor sa comunice in engleza. Daca ne-am stradui mai tare sa ne pastram identitatea, ca romani…am incerca sa ii invatam romana organizat, sa ii invatam cate ceva despre cultura romana si sa ii apropiem de radacini, eu cred ca ei de drag ar veni la biserica romaneasca si nu ar avea nici o problema de intelegere.
    Sa ne pastram cultura si identitatea, chiar daca suntem intre straini!

    • Da sora Oana. Suntem deacord cu dumneata. Insa, copiii nostri sunt dusi la crese de la 6 luni si de mici ginguresc in limba tarii in care cresc. Daca sunt 3 / 4 copii mai reusesti sa inveti cite ceva dar daca famulia este numeroasa de cele mai multe ori nu reusesti sa-i inveti nici lumbajul familiar de minima exprimare. Daca copilul vorbeste 90 % pe zi engleza si cite ceva putin romana, pentrru copil romana este o limba straina si nu realizati ca limba romana in raport cu limba engleza este de 3 ori mai grea si mai complexa gramatical, iar noi care avem cite 10/15 ani in strainatate nu mai vorbim bine romaneste, ce sa mai zicem la copii. Practic este imposibil sa invatam corect limba romana pe copiii nascuti in diaspora si educati in alta limba. Daca copilul nu poate citi in limba romana pentru el este o limba moarta caci nu-si poate dezvolta exprimarea si nu face legatura logicii gramaticale a frazei ci doar deduce putin si nu-i intelege sensul frazei exprimate poate si arhaic adica in limbaj vechi ramine o muzica neinteleasa si ce poti face.
      De exemplu:
      taticul se duce la 5 si 30 min la munca si se introarce la 18 /19 seara cu naveta de lunga distanta si daca are serviciu aproape si nu-i international sau in deplasare saptaminala sau curse lungi.
      Mamica pregateste copilasii si-i duce la scoala pina la orele 8 dimineata, fuge la serviciu limitat cit poate si se duce la orele 15 sau 18 depinde de serviciu si aduce copilasii acasa.

      Rezultat:
      Acesti parinti cind sa mai faca si lectii cu copiii ?

      In wekend abia mai reusesc sa faca cumparaturi si curatenie si sa se pregateasca de biserica pe duminica. Aceasta disciplina severa si suprasolicitata este zilnica.
      De multe ori cazi de povara si oboseala, nu ai timp de cultura romaneasca si povesti din istoria romanilor, iar copiii de multe ori sunt asa de dezgustati daca au fost in Romania ca nici nu vor sa se concentreze sa invete.
      Ai nostri nu mai vor sa mearga si pling sa nu-i mai ducem, ce zici sora si frate roman de origine.
      Aceasta este realitatea pe care o traim.

      • Frate Danut,
        Sunt multe aspecte de discutat, aveti dreptate in TOT ce scrieti,.Asa este!
        Dar daca noi nu facem acest efort si sacrificiu, nimeni nu o sa il faca pentru noi si uitati unde se ajunge: copiii nu inteleg limba romana si se instraineaza de biserica romaneasca…..merg la americani ca e mai usor. Ma doare sa vad asa ceva!. Eu am propus la noi la biserica sa ma ocup eu de copii, sa ii invat romana,o data pe saptamana si eventual sa prinda drag de limba romana. Este un efort si pentru mine si pentru copii si mai ales pentru parinti sa isi aduca copiii, dar fara sa facem acest efort, nu avem atunci nici un drept sa ne mai miram ca nu vor predici in romana cand se fac mari!
        Sunday school se face in engleza(deoarece nu inteleg bine romana) si practic ei cand ajung in biserica dupa aceea, se lovesc de o biserica diferita, unde se canta si predica in romana! Si nu inteleg mai nimic, e normal, nu? Nu este vina lor, ci noi trebuie sa ii ajutam sa se conecteze(daca vrem, bineinteles!) cu Romania si limba romana.
        Dumnezeu sa aiba mila de noi toti!

  39. 1.Poate ca daca ar fi vorba doar de limba in care te exprimi, atunci ar fi indreptatiti sa o mentina pe cea romaneasca atata timp cat mai exista generatia care vine si se ataseaza bisericii dinspre Romania. Motivati de faptul ca cei care nu s-au nascut in USA nu pot gandi toate nuantele de exprimare cum pot sa o faca cei care sunt nativi, ce ar rezulta neintelegerea explicatiei pastorului.
    2. In cazul in care se tinde la schimbarea unui pastor, aceasta se poate face numai in anumite conditii, nu neaparat numai pentru ca este din „generatia veche”


  40. Dragi tineri Romani.
    Noi cu totii avem nevoie de Isus Hristos sa ne vorbeasca si sa ne invete, pentru ca El este Pastorul Cel Bun si este singurul pastor Ioan.10;16.
    Este o singura turma si oile Lui asculta numai de glasul Lui si al urmeaza Ioan.10;27.
    Religii sint multe pe acest pamint, dar din nefericire nici una din ele,nu vine de la Tatal nostru ceresc, ci vin toate de la oameni si sint special facute, sa amageasca daca va fi cu putinta chear si pe cei alesi.
    Domnul Isus a predicat celor pacatosi si voi trebuie sa predicati la fel, pentru ca cei din adunari ar trebui sa fie sfinti, daca in adevar au Duhul Sfint Al Lui Isus Hristos si sint calauziti de El.
    Daca cineva nu are acest duh Sfint atunci nu este al Lui Isus.
    Ascultati acest scurt video si poate veti intelege ce vreau sa spun.
    Domnul Isus sa va dea Duhul Lui cel Sfint si sa puteti auzi cind va predica El.

    • Draga frate Manuil, pentru a afla tot mai multe lucruri despre noi dorim sa va spunem, ca suntem tinerii din mai multe biserici romane. Cei mai multi facem parte din bisericile penticostale, iar intrun numar mai restrans avem si tinerii din bisericile baptiste. Mai multi dintre noi, pentru faptul ca intr-o masura oarecare intelegem si limba romana, in bisericile romane am ajuns ca sa-l cunoastem pe Dumnezeu. Simtind nevoia de-a ne implica tot mai mult in aceasta lucrare mare de mantuire a oamenilor, de mai multi ani am organizat mai multe proecte cum ar fi: strangere de fonduri prin bisericile americane si activitati spotive prin mai multe orase, pentru a aduna bani. Cu bani adunati, si cu donatiile primite am cumparat: alimente, imbracaminte si tot felul de produse casnice. Acestea le-am distribuit oamenilor saraci din mai multe orase, sau chear si din alte tari. Deasemenea multi dintre noi prin unele orase, la colturile strazilor mai aglomerate si prin statiile de tren; in timp ce serveam trecatori de pe strada cu cate o gustare, o bautura racoritoare sau o cafea, din cate am stiut noi, (asa ca si acesti frati din vidio-ul dumneavoastra) le-am spus acestor oameni despre Cristos, inmanadule si cate o Biblie sau o brosura religioasa. In ultimi ani, vazand pierderile si nevoile mari ale tinerilor din bisericile romane, care nu inteleg mesajele in limba romana, prin casele noastre am organizat mai multe studii biblice in limba engleza, pentru a le spune acestor tinerii despre Cristos pe limba inteleasa de eii.

      Totul a decurs destul de bine, pana in ziua in care pastori nostri romani, au aflat de activitatea noastra. In momentul in care acestia au realizat ca suntem foarte multi la numar, iar lucrarea noastra ia proportii si se exitinde tot mai mult, au intrat in panica. In unele orase, de frica ca generatia tanara vor dechide biserici noi romano-americane, iar dumnealor isi vor pierde tinerii: de la cor, famfara si orchesta, s-au unit mai multi pastorii din mai multe biserici si au inceput procesul de destramare si imprastiere a tinerilor. Uni tinerii au fost brutalizati direct, alti au fost amenintati ca vor fi scosi afara din bisericile romane. Liderilor cre au condus aceste lucrari, li s-au scos tot felul de vorbe urate pentru a le distruge credibilitatea, dupa care au fost scosi afara din bisericile dansilor. Pentru a preveni o asemenea lucrare in viitor, acesti frati au infintat tot felul de reguli si randueli noi, pentru ca tinerii sa nu se mai poata aduna intrun numar atat de mare din mai multe biserici. Regula acestor frati a fost si este, ca-n viitor orce grupare de tinerii sa se faca, “fiecare tanar in biserica din care face parte”. De la uni frati care au participat la intrunirile secrete ale pastorilor, am aflat motivele si explicatiile dansilor “reale”, pentru care au oprit aceasta lucrare. Acestea suna in felul urmator: “Fratilorrrr!!!!!! aveti mare grijaaaa!!!!!! daca acesti tineri se vor ridica si vor fi promovati, noi ne vom pierde functiile si salarul. Pentru fapul ca noi nu putem predica pe limba lor, acestia fiind multi in curand isi vor aduce pastori care predica-n engleza, in felul acesta se va termina cu noi”. Dupa tot taraboiul avut cu pastori romani, am pierdut o multime de tinerii. Uni mai slabi, vazand atitudinea iresponsabila si necrestineasca a acestor oameni, sau dus in lume. O parte au plecat in bisericile americane, iar uni dintre noi, cu toate ca si noi ne-am simti mult mai bine in bisericile americane, vazand pierderile si nevoile tinerilor din bisericile romane, am ales ca sa ramanem cu eii, pentru a protesta faptele urate ale acestor pastori romani.

      Am vrea sa stiti frate draga, ca-n momentul de fata, noi nu mai suntem interesati absolut de loc in avantajele si beneficiile noastre personale. In realitate NU ne lutam pentru noi, ne luptam pentru sutele sau poate miile de tinerii adolescenti din bisericile romane, care pentru faptul ca nu inteleg mesajele in limba romana, nu mai ajung ca sa-l cunosca pe Dumnezeu. Datorita faptul ca noua nu ne mai permite nimeni ca sa-i mai adunam pe acesti tinerii prin casele noastre, sau sa-i ducem prin alte biserici americane unde se predica si-n in limba engleza, singura varianta care ne-a mai ramas este, de-a insista la pastori romani ca sa faca dansi aceasta lucrare. Acesta este motivul esential pentru care in toti acesti ani, le cerem acestor oameni 30 de minute o data pe saptamana, predica si-n limba engleza in bisericile dansilor. Un lucru forte usoar de spus, dar imposibil de realizat in cele mai multe dintre bisericile romane. Dupa sapte ani de lupta cu pastorii romani am ajuns la convingerea, ca-n cazul tinerilor din bisericile romane din America si Canada, nu exista o alta forta demonica mai mare in univers, care sa pota distruge mai mult aceasta generatie tanara, decat poate s-o faca acesti pastorii romani. Biblia ne spune ca-n vremea Domnului Isus, mai mari preotilor au fost o forta demonica greu de stapanit, care au pus la cale o multime de crime, printre care a fost si rstignirea Domnului Isus. O alta forta demonica greu de infruntat, aflam ca au fost mai marii preotii sau mai bine spus, pastorii din conducererile bisericilor si a cultelor din vremea comunista din Romania, care ou pus la cale arestarea si condamnarea a o multime de crestini din acele vremuri. Cu regret aflam, ca-n secolul XXI ne-a venit si noua randul, ca sa ne luptam cu-o alta forta demonica greu de egalat. Acestia sunt cei mai multi dintre pastori romani din America si Canada, care din interese personale (un salar si-o functie de pastor) au pus la cale condamnarea in masa a generatiei tinere din bisericile dansilor. Din nefericire aflam, ca acest soi de …… oameni n-au putut fi opriti niciodata, datorita slabiciuni poporului si lipsei de intelepciune a celor mai multi. Toate planurile marsave pe care deavolul le-a pus la cale prin eii, intodeauna au fost duse la indeplinire fara nici o pedica. Chear si-n cazul nostru, noi suntem foarte constienti, ca daca crestini romani vor continua sa taca, orce am face sau spune noi tot nu se va face nimic, pentru ca asemenea oameni eii de Dumnezeu nu se teme iar de oameni nu se rusineaza.
      Multa pace va dorim.

      • Este tare adevarat ce spuneti voi in acest mesaj despre pastorii si conducerea cultului Penticostal si pot spune ca si celelalte culte sint tot la fel.
        In urma cu 2 luni Duhul Sfint mia spus sa intreb pe primul care imi iasa in cale, din ce biseica face parte.
        Raspunsul vine de la acel tinar care mia iesit primul in cale, ca el face parte din biserica Maranata, condusa de pastoral Moise Gaode.
        Daca facea parte din biserica Lui Isus Hristos, condusa de singurul Pastor Isus Hristos, ar fi spus aceste cuvinte.
        Atunci Duhul Sfint mia spus ca toate aceste organizatii sau Culte ,vin de la oameni si nici una nu vine de la Dumnezeu Tatal.
        Cine face parte din Biserica Domnului Isus Hristos, se lasa condusi de Duhul Lui cel Sfint sil recunoaste numai Pe Isus Hristos ca Pastor si Domn.
        Apostolul Ioan ne avertizeaza in vederea celor ce cauta sa ne rataceasca, ca noi am primit o ungere de la Tatal nostru si anume Duhul Sfint si aceasta ungere ne invata si ne calauzeste in tot adevarul 1.Ioan. 2;26,27..
        Dragi tineri sa stiti ca voi nu aveti nevoie de predici in Engleza sau Romana, ci voi aveti nevoie de Duhul Sfint al Lui Isus Hristos si acest Duh Sfint va va lumina tot ce trebuie sa faceti si are sa trezeasca si pe acei tineri cari acum sint in lume.
        Biserica Lui Isus Hristos a inceput sa se adune si in casi fringeau pinea si aveau mese de dragoste si se sfatuiau unii pe altii si se rugau impreuna si cu totii aveau Gindul Lui Isus Hristos.
        In zilele noastre aproape toate Organizatiile {Biserici} mai mari sint corporatii, pentru ca aproape toate au semnat acel agriment cu statul American, 501c3. si astfel au devenit corporatii, asadar sa va luati gindul ca aceste corporatii sin Biserica Lui Isus Hristos.
        In mijlocul acestor Corporatii sint un numar mic de frati cari au primit credinta adevarata si cari nu mai gasesc calea cea strimta sa iasa afara din mijlocul lor.
        Dumnezeu Tatal vrea sa va foloseasca pe voi tinerii sa incepeti sa va adunati in grupe mici prin casi si sa aduceti lumina acestor frati, pentru ca unde sint 2 sau 3 adunati in Numele Lui Isus si el va fi in mijlocul lor, pentru ca stim Ca Dumnezeu este Duh si el nu locuieste in cladiri facute de Oameni, ci locuieste in inimile curate.
        Eu am sa pun citeva filmulete cu alti frati cari au inceput sa iasa din aceste corporatii afara si se aduna in grupe mici prin casi si la fel va trebui sa faceti si voi si mai mult de atita voi toti va trebui sa incepeti sa vorbiti pe Youtube si astfel veti putea vorbi intregii lumi.
        In Numele Domnului Isus va indemn sa nu va dati batuti ci stati in post si rugaciune, cereti cu totii Duhul sfint al Lui Isus Hristos si El va da intre voi Proroci, daruri asa cum au fost la inceput printre apostolii nostri si in felul acesta veti birui.
        Domnul Isus sa va binecuvinteze.

  41. Dragii nostri Tineri Americani,
    Va salutam in Numele Domnului și Mântuitorului nostru, Isus Hristos! Anul acesta care se va incheia in curand este un an al binecuvantarilor divine pentru Biserica Domnului Isus Hristos din tara noastra. Dumnezeu, in harul si indurarea Lui, a ingaduit ca lucrarea de post si rugaciune pentru trezire spirituala si restaurare sa creasca la un al nivel al ungerii, la o alta dimensiune spirituala, fata de anii precedenti. Astfel in Bucuresti s-a inceput cu data de 22 septembrie 2013 un lant de post si rugaciune de 100 de zile cu majoritatea bisericile evanghelice si se va incheia aceasta perioada cu o intalnire de rugaciune reunita, care va afecta capitala si intreaga natiune intr-un mod deosebit.

    Inainte ca bisericile evanghelice din Bucuresti sa stabileasca acest lant de post si rugaciune, Adunarile lui Dumnezeu din Romania aveau deja inceput un alt lant de post si rugaciune de 75 de zile. Iata ca in paralel, impreuna de fapt ca Trup al lui Hristos, zeci de biserici sunt unite in acest lant de post si rugaciune. Impreuna cu aceste lucrari sunt si alte biserici sau credinciosi care sunt uniti permanent, de ani de zile, in post si rugaciune pentru trezire spirituala si restaurarea natiunii (cititi va rog http://alfaomega.tv/viata-spirituala/romania-puls-spiritual/2559-puterea-rugaciunii-2-111-reteaua-de-rugaciune-a-strajerilor-cu-nicu-scutariu-2013#axzz2k8OMg2Ac). Aceasta miscare spirituala este in exclusivitate lucrarea lui Dumnezeu, Duhul Sfant se misca cu putere in natiunea noastra.

    Slava Domnului pentru toate acestea.
    Adunarile lui Dumnezeu din Romania vor incheia perioada de 75 de zile de post si rugaciune cu o intalnire publica de trei zile de post si rugaciune in perioada 22-24 noiembrie 2013. Inatalnirea va avea loc la Universitatea Biblica Bucuresti, str. Rasaritului nr. 59, Sector 6, si sunt invitati credinsciosii din Bucuresti, zona de sud a tarii cat si din intreaga tara.

    Detalii despre programul intalnirii, cazare si organizare sunt postate pe pagina de internet: http://miscareastrajerii.ro/event/intalnirea-de-post-si-rugaciune/

    Va rugam sa ne sprijiniti in rugaciune pentru aceste evenimente ce vor avea loc in Bucuresti. Biserica Domnului Isus Hristos este terzita deja si vegheatoare. Dupa cum Moise, Aaron si Hur au mijlocit inaintea lui Dumnezeu pentru Iosua si poporul care se luptau cu amalecitii (Exodul 17:8-16), tot asa va rugam sa mijlociti si dvs. pentru noi. Iata cateva nevoi de rugaciune:
    •Calauzire din partea lui Dumnezeu pentru fiecare aspect legat de slujirea la aceasta intalnire;
    •Participarea tuturor celor ce sunt randuiti de Dumnezeu sa vina si protectia lor in timpul calatoriilor, protectia familiilor lor si a bisericilor din care fac parte;
    •Ca multi din participanti sau din cei ce vor urmari in direct pe internet intalnirea de rugaciune sa fie mantuiti, transformati, vindecati, eliberati si restaurati.
    •Inceperea de noi lanturi de post si rugaciune in toate orasele Romaniei si in capitalele Europei. Lucrarea aceasta de post si rugaciune sa fie o adevarata “Torta a Postului si Rugaciunii pentru trezire spirituala si restaurare” care sa cuprinda intreaga tara si continentul Europei;
    •Birunta Domnului in lupta spirituala care se duce impotriva acestei lucrari de post si rugaciune astfel incat Numele Lui Maret sa fie glorificat in orice lucru.

    De asemenea, dorim sa va invitam sa participati la aceasta intalnire de post si rugaciune si sa fim impreuna o marturie vie si puternica pentru Domnul Dumnezeu, pentru Domnul nostru Isus Hristos.

    Cat despre noi, suntem binecuvantati de Dumnezeu intr-un mod deosebit. Dumnezeu ne-a facut mare favoare, ne-a dat mare har si sunt doi ani de cand slujim in cadrul Bisericii Peniel Viena. Slujirea noastra publica este atat in serviciile divine ale bisericii cat si prin inchinarea zilnica in Casa de Rugaciune Peniel intre orele 08,00-12,00 si 16,00-20,00. Este o mare favoare ce ne este acordata de Domnului Dumnezeu ca sa slujim in acest mod in lauda si inchinare, rugaciune de mijlocire si proclamarea Cuvantului Sfintelor Scripturi. De fapt nu este lucrarea noastra ci Biserica Peniel Viena a primit mandatul divin al acestei slujiri, noi suntem doar unii dintre fratii si surorile bisericii care participa activ la aceasta slujire. Inainte de venirea noastra in Viena, am fost implicati in tara intr-o slujire publica la nivel national timp de aproape zece ani in cadrul Misiunii Alege Viata; multa slujire si alergare pe intreg cuprinsul tarii iar acum avem privilegiul, harul deosebit al unei intimitati deosebite in slujire cu Domnul; o slujire in spatele cortinei doar in prezenta Lui. Ce minunat!

    Va rugam sa ne sprijiniti in rugaciune ca sa nu cadem de oboseala in inimile noastre, sa nu descurajam niciodata, si sa iesim biruitori in orice circumstanta a vietii. De asemenea, daca aveti nevoie de sustinere in rugaciune, va rugam sa ne faceti de cunoscut si noi, prin harul ce ne este incredintat, le vom aduce in rugaciune de mijlocire inaintea lui Dumnezeu.

    Va multumim pentru sprijinul dumneavoastra si va dorim multa binecuvantare.
    Cu aleasa pretuire si dragoste frateasca,
    Familia, Ilie si Lidia Popa
    tel: 0043-650.35.25.195
    ilielidia@gmail.com
    http://www.bisericapeniel.at

  42. Am citit cu atentie toate postarile de mai sus,si chear prin primele articole se spunea de bisericile
    evanghelice (penticostale,baptiste cretini dupa evanghelie etc.)magheare din Romania care
    triesc in unitate cu bisericile din Romania.Si este adevarat,dar de cati ani sant acesti magheari
    in Romania?De 3 sau 4 ani?Cum de tinerii lor care sau nascut din stramosi in Romania nu cer
    sa se predice in bisericile lor in limba romana?Vedeti ca toate nationalitatile din lume isi pastreza
    limba maternal.Numai romanul nui ca nimeni.
    Asi pune o intrebare asa zisului frate Burla Danut daca el este asa il insufla de Duhul Sfant
    sa vorbeasca despre fratii lui? Ma indoiesc si ma ingrozesc de cuvintele dumnealui.
    Domnul sa-l lumineze si sa dea dovada prin vorbire.Caci din vorbele tale vei scos nevinovat
    si tot din vorbele tale vei fi osandit.

    • Da frate Iosif este adevarat ca fratii mei sunt aproape toti aici la Bruxelles si sunt botezati cu Duhul Sfint si multi dintre ei au primit si daruri duhovnicesti.
      Nici unul dintre ei nu sunt cu lumea ci frati in Domnul credinciosi si sirguinciosi pe Calea Domnului.
      Noi nu ne educam la televizor, nici la sporturile lumii, nici nu bem nici unul alcol pe ascuns, nici nu umblam cu inselatorie sau lucruri de nimic.
      Nu ne intrecem in mindrie cu masini de lux imprumutate din banci nici cu vile furate din munca muncitorilor care muncesc pentru nimic pe la altii pretinsi frati si deseori fete bisericesti arogante si murdare de care s-au umplut comitetele din Bisericile lui Dumnezeu si asupresc pe fratii saraci si-i exploateaza ca pe sclavii din antichitate, si de multe ori nu au copiii ce minca chiar si aici in occident, de lacomia acestor oameni fara Dumnezeu strecurati in conduceri de Biserici sa distruga, nu sa zideasca impreuna cu Dumnezeu.
      Toti muncim si cine munceste cu noi primeste plata cuvenita intreaga si cind pierdem in afaceri.
      Toti sunt oameni de caracter spiritual si nu alearga dupa scaune prin Biserici, nici nu au timp de clevetiri si reuniuni paginesti la munte, la mare sau vacante distractive.
      Suntem foarte incarcati de rodul binecuvintarilor ceresti avind 51 de copilasi si mai asteptam citi ne va darui Dumnezeu si ne va invrednici sa-i crestem in frica de Domnul si sfintenie.
      Copiii nostri nu cersesc piinea ci maninca din binecuvintarile lui Dumnezeu date noua in fiecare zi.
      SFINTENIA ESTE PODOABA CASEI TALE DUMNEZEULE CIT VOR TINEA VEACURILE !
      Pe acest principiu zidim si noi si indemnam si pe altii care se lupta cu adevarat sa fie sfintii Domnului.
      Cei ce se prefac ca merg pe Calea Domnului nu fac parte dintre prietenii nostri si sunt foarte potrivnici si batjocoritori impotriva fratilor sinceri care se lupta sa se sfinteasca.
      Eu traiesc in Prezenta Puterii Duhului Sfint si asta in fiecare clipa nu ocazional.
      Asa sa traieasca toti fratii si chiar mai bine si mai frumos ma rog lui Dumnezeu in fiecare zi.
      Orice slujba ai avea pe la defaimatori si ai arunca cu noroi nu are importanta ca dupa cum te lauzi ca ai citit toate comentariile lucrezi prin contrainformatii si nu pentru Dumnezeu, sau minti si vinturi tarina ca Simei impotriva Imparatului…
      Domnule Iosif Tofanel, nu ne cunosti si nu esti frate in Domnul ci un vinzator in plus sau minus.
      Deci POCAIESTE-TE CIT MAI AI TIMP !!!
      DINCOLO DE CE SE VEDE CU OCHII OMULUI SUNT OCHII LUI DUMNEZEU CARE VEGHEAZA ASUPRA FIECARUIA SI RASPLATESTE DUPA FAPTE CHIAR SI PE PAMINT.

    • Stimate frate Iosif, in momentul de fata noi inca nu suntem chear siguri cu cine stam de vorba. IP address-ul de undend ne-ati trimes mesajul, ne indica cu aprocsimatie adresa “pastorului Iosif Tofanel” din Waco Texas. Aceasta ne face sa credem, ca da intradevar dvs. sunteti “pastorului Iosif Tofanel”. In cazul in care este doar o coincidenta de adresa si de nume, noi ne cerem scuze. Stimate “pastor Iosif Tofanel”, ne iertati ca trebue sa va spunem, dar dupa citirea mesajului dvs. am ajuns sa realizam, ca la capitolul Biblie si invatatura Lui Dumnezeu, dvs. aveti probleme mari. Ne vine foarte greu sa credem, ca un om al Lui Dumnzeu lucrator in Campul Evangheliei de atatia ani, la un pas de-a se intalni cu cel ce la creiat, ar putea sa spuna asemenea banalitati. Nu va suparati, dar tot ceia ce ne spuneti dvs. nu are nimic de-a face cu invatatura Bibliei sau cu Cuvantul Lui Dumnezeu. Inainte de a va pronunta noi credem ca ar fi bine, ca in calitate de pastor, informatiile sa vi le culegeti din Biblie, nu de la unguri din Romania. In Marcu 16:15 Domnul Isus ne spune: “Mergeti in toata lumea si propovaduiti Evanghelia la orice faptura”, (nu numai romanilor si nu numai in romaneste). In prima porunca pe care i-a dat-o Domnul Isus lui Petru si apoi pastorilor romani spune: “Pasteti mieluseii mei” (nu numai oile batrane) Ioan 21:15. In 1 Timotei 5:8 apostolul Pavel ne spune: “Daca nu poarta cineva grija de ai lui, si mai ales de cei din casa lui, este un lepadat mai rau decat un necredincios.” In 1 Corinteni 10 cu 33, tot apostolul Pavel se da ca exemplu spunand: “…eu in toate lucrurile ma silesc, cautand nu folosul meu, ci al celor mai multi, (nu a celor mai putini) ca sa fie mantuiti.” Noi am putea sa va dam o multime de alte versete de acest gen, dar ne vom opri aici. Aveti mare grija frate draga, Biblia ne invata ca diploma de pastor sau ungerea in lucrare, nu va va garanta niciodata mantuirea. Chiar si pastorilor li se cere fapte vrednice de pocainta (Matei 7:20). In ce priveste distrugerea si alungarea generatiei tinere din biserici din motive personale, acesta este un pacat mare frate draga. Aceasta este o trimetere demonica, care nu poate fi confunda niciodata cu trimeterea pe care v-a facut-o Dumnezeu in lucrare.

      In ce priveste intrebarea dvs. dubioasa: “Cum de tinerii magheari nascuti din stramosi in Romania, nu cer predici si-n limba romana in bisericile dansilor?” Explicatia este foarte simpla pastore draga. Faptul ca Ungaria este foarte aproape de Romania, desigur ca cei mai multi dintre acesti tinerii in fiecare an, isi petrec vacantele la rudenii in Ungaria. Aceasta desigur ca-i ajuta, ca sa invete perfect si limba maghiara. In cazul aceasta, nu vor mai avea nevoe de predici si-n limba romana in bisericile dansilor. In ce priveste situatia noastra va putem spune, ca exceptia nu face regula! Faptul ca copii maghiari din Romania cunosc si limba maghiara, iar uni dintre noi cunoastem si limba romana, aceasta nu este o regula frate draga, este o exceptie. Circumstantele vietii reale, sunt diferite pentru fiecare dintre noi. Aici problema nu consta in a arata cu degetul cine este vinovatul sau vinovatii, pentru ca majoritatea tineriilor din bisericile romane din America si Canada, nu vorbesc prea bine, sau mai de loc si limba romana. Aici suntem pusi fata in fata cu o dilema, care daca ramane nerezolvata, neadresata, vom culege roadele in viitor, urmarind cu regret cum copii nascuti din parinti emigranti se pierd pentru totdeauna, iar bisericile romane ajung sa se inchida. Credem ca nu sunteti straini de faptul, ca-n cele mai multe orase din: America, Canada si chear si din Australia, multe biserici romane se inchid din lipsa de membri. Am vrea sa nu va inselati singur pastore draga, crezand ca Dumnezeu la judecata de apoi va va felicita, pentru faptul ca in America si Canada, cu pretul condamnari la moarte a generatiei tinere, ati reusit sa va pastrati limba si cultura romana in biserici. Noi credem, ca singurul care s-ar prea putea ca va va felicite pentru o asemenea fapta patriotica, va fi fostul dvs. presedinte “Nicolae Ceausescu”. Din nefericire aflam, ca pe acest om nu-l veti gasi in Imparatia Lui Dumnezeu. In cazul acesta, pentru a putea fii felicitatii de dansul, va trebui ca sa-l cautai in adancul iadului.

      In ce ne priveste pe noi tinerii am vrea sa stiti, ca indiferent cati dintre noi am reusit sau nu sa invatam si limba romana, Dumnezeu nu ne va acuza niciodata pentru aceasta; pentru faptul ca nu ne-a cerut niciodata, ca sa invatam nici o limba straina pentru a ajunge mantuiti. Pedeapsa va cadea peste dvs. pastori nostri, si peste toti frati care s-au impotrivit din bisericile romane. Aceasta se datoreaza faptului, ca Dumnezeu prin Cuvant va cere, atat dvs. cat si generatiei mai in varsta, ca sa faceti absolut totul pentru mieluseii Lui Cristos din bisericile romane, ca si eii sa inteleaga Cuvantul Evangheliei pentru a ajunge mantuiti. Da pentru asa ceva a murit Cristos pastore draga, si aceasta-i trimetrea lucratorilor Lui in lucrare. In nici un caz nu va cerut nici unuia dintre dvs. ca cu pretul sacrificari in masa a generatiei tinere, sa va pastrati si sa va prezervati limba si cultura romana in casele Lui Dumnezeu. In ce-L priveste pe Dumnezeu si limba dvs. romana, am vrea sa stiti ca aceasta niciodata nu a fost data ca o binecuvatare pe pamant, dimpotriva ea a fost ingaduita ca o pedeapsa si-un blestem peste omenire, pentru neascultare (Genesa 11:1). Si pentru faptul ca este un blestem peste omeni, desigur ca a fost si este un blestem si peste noi generatia tanara. Tragic este faptul, ca chear dvs. pastorii nostri, sunteti cei care ati adus acest blestem si-n Casele Lui Dumnezeu. Greu de inteles “how could you guys be so cruel and evil?” Dupa sapte ani de lupta perimitetine sa va spunem: “ca noi nu credem ca ar exista o alta forta demonica mai mare in univers, care ar putea sa distruga si sa ruineze mai mult tinerii crestini, decat ati putut s-o faceti dvs. pastori nostri romani impreuna cu uni dintre frati, care ati venit din comunism, ca sa schimbati slujbele de slujitorii in functii de dictatorii. Multa pace va dorim.

  43. Olimpiada Biblică a tinerilor

    Ce este Olimpiada Biblică a tinerilor?
    Este o lucrare spirituală cu scopul de a motiva adolescenții și tinerii la citirea, meditarea, studierea, memorarea și împlinirea Cuvântului lui Dumnezeu; se adresează în special adolescenților și tinerilor, (16-25 de ani).
    Olimpiada Biblică este a Bisericilor evanghelice și nu este totuna cu Olimpiada de Religie din școli, sunt două lucrări total separate. Olimpiada Biblică nu se adresează doar unui cult creștin ci tuturor tinerilor născuți din nou și/sau celor care doresc să cunoască Cuvântul Domnului și să încheie legământ cu Dumnezeu.
    Care este tematica Olimpiadei?
    Pentru Olimpiada biblică 2014 citim și studiem 8 cărți din Biblie. Trei cărți sunt pentru studiu mai aprofundat, iar cinci dintre ele sunt pentru citit și memorat anumite versete specificate.
    I. Studiu aprofundat:
    Judecători
    Iona
    Faptele Apostolilor
    Din aceste 3 cărți se vor formula întrebări din introducerea de la fiecare carte din Ghid de studiu, întrebări tip grilă, adevărat sau fals, cu răspunsuri scurte, așezare în ordine cronologica și altele, plus întrebările din manualul Ghid de studiu.
    II. Lectură/Citit:
    Cântarea Cânt, Isaia, Țefania, Filipeni, Coloseni
    Din aceste 5 cărți se vor formula întrebări doar din Ghid de studiu: introducere la cărțile biblice, plus întrebările din manual (selectiv) !!!
    III. Pentru cei care cunoașteți olimpiada copiilor, nu se vor ține cont de întrebările tip grilă din manualul Jocul cu copiii nu-i o joacă. II. Manualul pt Olimpiadă: Ghid de studiu: introducerea la cărți și cele 225 de întrebări din manual.
    IV. De memorat:
    1. Jud 21:25,
    2. Iona 2:2
    3. Fp. Apost. 1:8; 2:42; 4:12; 16:31; 17:30.
    4.Cânt. Cân

  44. Domnule DanutBxl.
    Prin faptul ca t-e lauzi singur ca esti foarte incarcat de” roade ceresti” te rog sa citesti
    din epistola lui Iacov capt3:10-11. si Proverbe cap.9:7-8.
    Domnul sa te binecuvinteze.

  45. AM PORNIT LA VANATOARE
    NU DE IEPURI NICI FAZANI
    CI DE LUCRATORII CARE
    SE TRUDESC DE ANI SI ANI,
    CAND NU FACI NIMIC IN VIATA
    SI DOAR STAI SI TRANDAVESTI
    LENEA REPEDE TE-NVATA
    CUM CEVA SA NASCOCESTI,
    ESTI INVIDIOS DIN FIRE
    STAI MEREU TE ODIHNESTI
    DIN PACATE ESTI PASTOR
    DOAR PE FOAIE TE NUMESTI,
    NU AI INDELETNICIRE
    FARA SCHITA ESTI AFON
    NU AI NICI CALAUZIRE
    ABIA STAI DUPA AMVON,
    SIMTI CHEMAREA SPRE VANAT
    IN BIROU STAND TOATA ZIUA
    NAVIGHEZI PE INTERNET
    RASPANDIND SETOS MINCIUNA,
    AI BISERICI SI SECTOR
    UITI SA MERGI IN DEPLASARE
    DE OITE HABAR N-AI
    DE A DOMNULUI LUCRARE,
    DE CE SA TE MAI TRUDESTI?
    CAND POTI STA CALM IN PARCARE
    PUI LUNETA FIX LA OCHI
    SI PORNESTI LA VANATOARE,
    IL TINTESTI PE HUTUTUI
    PAC E GATA-I VEZI CADEREA
    CE TE BUCURI SEFULE
    I-AI LUAT ACUM PUTEREA,
    PUI LUNETA IAR LA OCHI
    MAI SERVESTI O CAFELUTA
    VAI PUSTAN E IN VIZOR
    CE TE BUCURI OLECUTA,
    CACI DE CAND IL URMARESTI
    SA-L IMPUSTI SETOS DE SANGE
    FINDCA PREDICA CU HAR
    DIN BIROU TU STRIGI „AJUNGE”
    OARE CATI VEI MAI VOI?
    SA-I TINTESTI MAI FRATIOARE?
    NU TI-E FRICA NICI UN PIC
    CACI DISTRUGI A SA LUCRARE?
    DOMNUL TE VA PEDEPSI
    ROATA VIETII SE-NVARTESTE
    INTR-O ZI FA-R SA TE-ASTEPTI
    FARA MILA TE LOVESTE,
    AVETI GRIJA VOI SARMANI
    VOI DUSMANI A CELOR SFINTE
    VANATORILOR CU HAR
    DOMNUL VA VA STA N-AINTE,
    ACUM VOI VA BUCURATI
    SI RANJITI DE BUCURIE
    DAR PRAPADUL CEL AMAR
    VA ASTEAPTA-N VESNICIE,
    NU UCIDETI DEVOTATII
    CARE-N SLUJBA SUNT CHEMATI
    MAI DEGRABA SPRIJINITI-I
    PENTRU EI SA VA RUGATI,
    FAC APEL LA TOTI CRESTINII
    NU MUSCATI DOAR DIN MINCIUNI
    RASPANDIND VORBELE GOALE
    PRECUM FAC ACEI PAGANI,
    DOMNUL SA VA LUMINEZE
    SA VA FACA OAMENI MARI
    CUGETAND DOAR ADEVARUL
    IN CREDINTA SA FITI TARI,
    PUNETI PUNCT PALAVRAGELII
    CAUTATI SA VA SFINTITI
    IAR CUVINTELE VIETII
    CU IUBIRE RASPANDITI,
    VORBELE CE NU SUNT BUNE
    LE PASTRATI DOAR PENTRU VOI
    SPUNETI TUTUROR DE HARUL
    SI SPERANTA VIETII NOI.

    • Salutari frati scumpi si preaiubiti din diaspora!
      As dori sa aduc si eu un comentariu, un indemn.
      Cunosc f bine problema, din moment ce si noi tinerii ne confruntam exact cu aceleasi pr in Ro, ca si voi. Concluzia mea este urmatoarea: este f greu pt parintii nostri sa ne inteleaga, din moment ce esueaza sa inteleaga ca succesul nostru ca si crestini si lucratori, nu inseamna falimentul lor. Unii nu inteleg ca Crestinismul este o cursa unde trebuie sa predai stafeta generatiei de dupa tine. SUCCES FARA SUCCESOR, este faliment total! Ei ar trebui sa aiba incredere ca si noi avem Duhul Sfant, har si lumina si ca atare sa ne impinga in fata sa alergam pt DL, sa ne promoveze ca si lideri, iar noi sa leacordam o cinste indoita, dragoste si respect. Acest conflict generational este produsul lipsei de cunostinte. Sunt f trist de acest lucru. Ce este de facut? Dumnezeu mi-a spus f clar ca El da un har deosebit, o ungere diferita, pt fiecare generatie de oameni. De ce? Pt ca lumea este intr-o continua schimbare, iar Dl vrea sa castige suflete. Una dintre cea mai mare forma de evanghnoi zare astazi, este internetul, televizorul, media. Din moment ce unii parinti scumpi si iubiti de noi nu inteleg deplin aceste schimbari, cum vor putea sa ne accepte, fara sa aiba incredere in noi, fara sa ne dea mana libera de lucrare? Ce este de facut? VA TREBUI SA MERGE INAINTE SI SA URMAM PE DOMNUL! In nici un caz nu putem renunta la chemarea SI visul Dlui pt vietile noastre individuale si pt generatia noastra, de dragul parintilor sau a fratilor mai in varsta. Asa ca, cu toata durerea in suflet, cu tot respectul si dragostea, va trebui sa incepem noi, o lucrare noua si sa ne rugam ca Dl sa deschida inima iubitilor nostri parinti. Detest acest lucru, dar se pare ca este unica solutie. Dl Isus sa ii cerceteze si sa ii aduca in bisericile noastre unde ii vom iubi si vom pune la loc de cinste. Dar este responsabilitatea, obligatia noastra divina, sa tinem pasul cu lucrarile actuale ale Duhului. Prin harul Dlui, noi deja am inceput o biserica si nadajduiesc ca Dl va lucra. Nu am inceput din resentimente sau alte sentimente negative, ci pt ca Domnul ne cheama. Nu este NICI O CRIMA, nici o tragedie, sa alegi sa lasi TOTUL pt Numele lui Isus. Dimpotriva, este Biblic, iar Dl va onora decizia noastra de a lasa chiar si pe cei mai iubiti, pt El. Asta nu inseamna ca ne vom neglija parintii sau familiile, ci le vom arata toata grija si dragostea, in timo ce ne urmam destinul in Cristos Dl.
      Ma rog pt parintii nostri si ii iubesc cu tot sufletul (in mod natural iubesc nespus oamenii mai in varsta), ca Dl sa le mangaie inimile si sa-i ajute sa inteleaga ca nu avem de ales, caci trebuie sa urmam pe Domnul, no matter what. Isus a spus: cine iubeste mai mult pe mama, sora,frate, tata, sotie, decat pe Mine, nu este vrednic de Imparatia Mea.
      Cu toata dragostea in Cristos, Valentin.

  46. „Ma bucur sa am partasie cu voi..eu merg intr o biserica unde tinerii sunt implicati activ si incurajati,pt.ca ei reprezinta viitorul bisericii si ne adunam si in grupuri mici in case/unde avem partasie si ne rugam impreuna pt.problemele fiecaruia.Regret mult ca treceti prin probleme cu cei mai in varsta. ma rog pt.voi si va vom mai scrie.Domnul sa va intareasca si sa va dea rezolvare.”

  47. Dragi frati in Hristos, am citit consternata de lupta pe care duceti cu acesti lupi rapitori, deghizati in oi, care se slujesc pe ei si interesele lor. Lupta voastra sa fie, salvarea tinerei generatii. predati controlul Domnului Isus, iesiti din mijlocul lor, faceti ce va chemat El sa faceti, lasativa calauziti de Duhul Sfant si faceti voia Lui. Am inteles ca ati gasit intelegere in alte biserici, folositiva de aceasta oportunitate. Puneti aceasta lupta in mana Domnului si nu va ingrijorati. El are totul in control, Duceti lupta rugaciunii si veti primi intelepciune in ce va arata EL sa faceti pe mai departe. voi ati facut ce depindea de voi, de acum predati-o in mana LUI. Lupta asta cu cel rau, e mult peste puterile voastre, iar cand veti primi imputernicirea de sus si trimiterea sa porniti unde va va zice Duhul Domnului. Faceti totul in duh de dragoste. Domnul e la lucru si va fi cu voi in tot timpul. Fiti binecuvantati.

  48. pentru Vika Victoria
    si eu sunt consternat cat de repede iei sabia si tai capetele lupilor rapitori deghizati in oi.La voi in biserica locala ai facut asa ceva? Asa ati invatat din Scripturi? Din cate stiu acolo scrie „feriti-va” iar acest cuvant „feriti/va” este extrem de delicat de pus in practica,asta in caz ca luam de bun ceeace spun baietii..insa o judecata corecta nu poate fi facuta cu respectarea unei minime conditii si anume sa asculti ambele parti

  49. Sintem cu voi avind si noi copii teenager🙂 simtim cu voi sinteti-ti in rugaciunile noastre !! Domnul sa va binecuvinteze !!

  50. Stimatilor, daca pot fi de ajutor cu ceva, va rog nu ezitati sa imi cereti. Deocamdata pot sa ma rog pentru voi. Noi suntem o familie din Romania, Baia Mare, in curand, cateva saptamani ne vom muta in Braila pentru lucrarea lui Dumnezeu, iar la inceputul anului vom planta o biserica la Targu Mures. Daca eu impreuna cu sotia mea, va putem ajuta cu ceva, va rog sa ne spuneti. Inteleg drama voastra si sunt convins ca nu e o situatie usoara. Frica de pierdere a puterii a fost o problema dintotdeauna. Ionica si Delia Grigorescu Fiti binecuvantati!

  51. Va multumim pentru mesaj si oferta frate drag, Domnul Isus sa va binecuvinteze. Singurul lucru pe care l-ati putea face este, ca sa va rugati pentru noi ca Dumnezeu sa se inndure si de generatia noastra. Va multumim anticipat. Multa pace va dorim.

  52. O sa facem asta. Daca vreodata aveti nevoie de anumite sugestiii si credeti ca as putea sa va ajut, sa apelati cu incredere. Fiti binecuvantati!

    • Intrebarea noastra brother Ion este, „de ce sa invatam si limba romana, oare ne cere Dumnezeu aceasta?” In calitate de crestini, pentru a afla ceia ce trebuie ca sa facem in Casa Lui Dumnezeu, noi trebue ca sa ne ducem la invataura Bibliei. Din nefericire ceia ce ne ceri tu Ionele draga, aceasta nu are nimic de-a face cu invatatura Bibliei sau cu Cuvantul Lui Dumnezeu. In Marcu 16:15 Domnul Isus ne spune: „Mergeti in toata lumea si propovaduiti Evanghelia la orice faptura”, (NU numai romanilor si NU numai in romaneste). In prima porunca pe care i-a dat-o Domnul Isus lui Petru si apoi pastorilor romani spune (Ioan 21:15): “Pasteti mieluseii mei”. Desigur ca acestia trebuesc hraniti cu-o hrana adegvata nevoilor pe care le au. In cazul nostru acestea sunt predicile in limba engleza. In 1 Timotei 5:8 apostolul Pavel ne spune: “Daca nu poarta cineva grija de ai lui, si mai ales de cei din casa lui, este un lepadat mai rau decat un necredincios.” In 1 Corinteni 10 cu 33, tot apostolul Pavel se da ca exemplu spunand: “…eu in toate lucrurile ma silesc, cautand nu folosul meu, ci al celor mai multi ca sa fie mantuiti”, (acestia mai multi in cazul nostru suntem noi tinerii, nicidecum nu sunt frati batrani). Asa cum poti ca sa realizezi prietene, legile Lui Dumnezeu sunt cu totul diferite de ale oamenilor, si NU ne permite ca sa impunem tinerilor ca sa invete nici o limba straina, pentru a-i putea fregventa Bisericile Lui. Invatarea unei limbi straine, a fost este si va ramane o hotarare personala, care ramane la decizia fiecarui individ.

      Aceasta se datoreaza faptului, ca Domnul Isus nu si-a dat viata pentru a proteja sau promova nici o limba straina. Datorita acesui fapt EL nu-i va favoriza nici pastori romani, care dupa 20 sau 30 de ani de America, inca nu au reusit ca sa invete suficient si limba engleza, pentru a putea satisface in totul nevoile bisericilor pe care le slujesc. In ce-L priveste pe Dumnezeu si fapele dansilor urate, prin cuvant ne spune: „ca distrugerea si alungarea generatiei tinere din biserici din motive personale este un pacat de moarte”. In cazul bisericilor romane putem sa-ti spunem, ca toti pastori si crestini romani, care din incapatinare si lipsa de respect fata de Cuvantul Lui Dumnezeu, au ales limba si cultura romana in schimbul salvari de la moarte a generatiei tinere, negresit ca-si v-or primi pedeapsa. Sentinta data de Dumnezeu este foarte clara si decisiva, si-i condamna la moarte pe toti cei in cauza. In Matei 18: 6: ni se spune: “Dar pentru oricine va face sa pacatuiasca pe unul din acesti micuti, care cred in Mine, ar fi mai de folos sa i se atarne de gat o piatra mare de moara, si sa fie inecat in adancul marii”. In concluzie putem sa-ti spunem prietene, ca daca impunerea limbi romane in biserici cauzeaza distrugerea in masa a generatiei tinere, aceasta nu mai este o binecuvantare, ea este un blestem si-o trimetere demonica, care nu poate fi confundata niciodata cu trimeterea pe care ne-a facut-o Domnul Isus in lucrare. Asa ca, ai mare grija frate draga, de tot ceia ce ceri sau spui in public, ca nu cumva prin argumentul tau, sa te alturi unor oameni care sunt condamnati la moarte Dumnezeu. God Bless…

  53. Nu dragi tineri, nu este conflict între Generații ! Numai că unii au un conflict cu Dumnezeu , Și toți aceștia care sînt în conflict cu Dumnezeu vor plăti în fața Judecătorului Supreme ; nu cu dolari, ci cu viața lor și a familiilor lor pe care ei le duc în rătăcire! Cît despre marea gloată care merg în astfel de Biserici , se fac vinovați că; nu cercetează Scripturile, cum făceau Iudeii din Berea, Faptele Ap. cap 17;11, Ei se lasă îndopați cu erezii ; ca curcanii pentru îngrășat, și știți ce urmează după aceia; sacrificarea. Îmi pare tare rău cînd aud aceste invenții de tot soiul pentru cîștiguri mîrșave. Îmi pare rău că aceste lucruri mizerabile aleargă de la un capăt al altuia a pămîntului. În loc să răspîndim Evanghelia cum spune în Matei 28;19-20, iată ce se întîmplă. Voi ați scris Românilor; dar nici aici nu sînt departe de ce se întîmplă acolo. Numai că mizeriile sînt mai mici; că și dolari sînt foarte puțini. Totuși reafirm din nou; ferice de acei pe care Mesia îi va găsi la postul de veghiere. Deci dacă sînteți sinceri; porniți pe drumul trasat de Isus, și cu siguranță izbăvire va veni. Domnul să fie cu voi ! Amin

  54. Pace fratii mei tineri si scumpi din America de Nord,

    Am citit intamplator apelul vostru si m-a umplut de durere. Numele meu este Dorin si am emigrat acum 2 ani si jumatate in estul Canadei, provincia New Brunswick. Ceea ce vreau sa va spun din capul locului este sa nu va asteptati sa inteleaga cei din Romania drama prin care treceti! Este foarte greu sa inteleaga cineva cultura seculara in care traim noi aici in America de Nord chiar daca a venit in vizite mai lungi sau mai scurte pe aici. Doar cand locuiesti aici si incerci sa te integrezi ai o idee reala despre cea ce se petrece aici. Eu inca sunt la cumpana dintre culturi, in sensul ca nu am reusit inca sa o uit pe cea pe care am parasit-o, dar nici nu sunt complet integrat inca.

    Recent am terminat o universitate crestina profilul „Organizational Management’ si acum sunt in curs de face un program de master in acelasi domeniu. In cadrul Applied Research Project – ului pe care l-am facut in programul de bachelor am ales ca si tema The Thriving Church Time for a Change in Church’s Paradigm. Este vorba in aceasta lucrare despre „a worldview from a Christian perspective”. Vorbesc aici despre lumea in care traim condusa de lacomie, vorbesc despre ceea ce eu consider a fi cea mai mare problema din biserica noastra, si anume sincretismul inchinarea la doi stapani la bani si la Dumnezeu, si vorbesc si despre solutii atat la nivel individual cat si congregational. Vorbesc aici despre multe din dintre lucrurile tabu ale crestinismului zilelor noastre si chiar vin cu un tipar de biserica ideala (mai mult utopic, e drept). Asa cum spuneam lucrarea este una academica, ea se afla in custodia universitatii pentru care a fost facuta, este verificata de profesori universitari si chiar am luat un A la ea.

    Nu stiu foarte multe despre voi, pe unde va situati din punct de vedere geografic ce varste aveti, etc… dar as vrea sa pot face ceva pentru voi, as vrea sa impartasesc acest studiu cu voi, daca Dumnezeu va pune pe inima. Eu nu sunt un cleric ci un laic ca si voi. M-am intors la Dumnezeu acum aproximativ 15 ani si de atunci am trecut prin toata gama de frustrari legate de biserica pana cand am descoperi frumusetea lui Dumnezeu in relatia personala si bucuria unica de a fi locuit de Duhul Sfant, adevaratul tel al crestinismului.

    Asa cum spuneam daca Dumnezeu va pune pe inima si doriti sa impartasesc acest studiu cu voi spuneti-mi si dupa aceea putem incepe sa lucram la detalii. Vorbesc si romana si engleza la un nivel destul de bun ca sa ne putem intelege.

    Cu dragoste fratele vostru Dorin

  55. Stimate frate Dorin, va multumim pentru mesaj, Domnul Isus sa va binecuvinteze. Citind comentariul adus ne-am gandit, ce simplu este pentru un tanar de varsta noastra ca sa ne inteleaga, si cat de greu le este batranilor poporului roman, care au trait in America si Canada mai bine de jumatate din veata dansilor, ca sa inteleaga aceste lucruri atat de simple. De ce oare? Credem totusi ca Dumnezeu a ascuns toate aceste lucruri, de cei intelepti si priceputi si le-a descoperit pruncilor”, (Matei 11:25). In ce priveste locatia noastra, am vrea ca sa stii ca ne aflam in mai multe orase din America si chear si Canada. Corespondam mai mult prin internet cu cei mai de departe si avem intalniri fregvente cu cei care suntem din acelasi orase. Datorita impotrivirilor si uriei mari pe care o au pastorii si frati romani fata de generatia tanara, deocamdata noi suntem obligati ca sa stam sub anonimat. In ce priveste studiul pe care l-ai amintit, te rugam ca sa ni-l trimeti prin e-mail (tineriiamericani@yahoo.com) si-l v-om studia si noi. God Bless.

    • Pace sfanta fratii mei,

      In primul rand as vrea sa va spun ca nu sunt tanar, chiar am copii de 23, 24 de ani ca cei mai multi dintre voi probabil. Cu alte cuvinte sunt empatic si solidar cu voi din cu totul alte rationamente, si anume, pentru ca 1) nu sunt din familie de „pocaiti” (eu m-am intors la Dumnezeu din lume la o varsta matura) si 2) pentru ca asa sunt eu foarte analitic, imi place sa analizez fenomene, sa merg pana la radacina lor sa vad ce le-a generat si ce poate fi schimbat. Faptul ca va inteleg se datoreaza in principal pentru ca traiesc aici in aceasta cultura secularista. Cand eram in Romania credeam si eu ca majoritatea romanilor fanfaroni ca stiu totul, concluziile mele bazandu-se pe rationamente de genul „Coca Cola si blugii sunt mai ieftini in SUA, salariul minim pe economie e mai mare in concluzie in SUA e mai bine”. Ei bine lucrurile nu sunt chiar asa simple fiind mult mai multi factori care trebuiesc luati in considerare. Majoritatea acestor factori nu pot fi intelesi decat prin experiente proprii ceea ce romanii care nu au calcat pe aici nu au cum sa aiba.

      In alta ordine de idei as vrea sa va spun, parinteste, ca problemele voastre nu se vor rezolva cu 30 de minute de program in limba engleza. Garantat!!! Nu spun ca nu aveti dreptate, nu vreau sa credeti ca le tin parte pastorilor vostri, vreau doar sa spun ca schimbarea care trebuie facuta este una fundamentala, si anume intreaga paradigma a bisericii. Eu am trecut prin tot acest proces de frustrare cu privire la biserica evanghelica cu mult timp, probabil, inaintea voastra si nu a fost unul usor. Sentimentul a fost ca ma lupt cu morile de vant, cu un destin implacabil, si tentatia a fost sa arunc totul asupra anumitor oameni. Amandoua concluziile au fost gresite si au avut un efect devastator asupra vietii mele spirituale. Astazi cu ajutorul lui Dumnezeu pot spune ca sunt vindecat si ca nu mai am nici un fel de resentiment fata de nici un crestin. Ii iubesc pe crestini din toata inima chiar daca unii fac mai mult rau decat bine lucrarii lui Dumnezeu, pentru ca in cele mai multe cazuri nu sunt ei principalii vinovati ci, asa cum spuneam, paradigma in care traim, paradigma care nu este usor de schimbat. Adu-ti aminte de ultima mare schimbare de paradigma facuta de Luther. Nu a fost usor sa reformezi mastodontul catolic si odata facuta asta, ce au facut reformatorii? S-au repezit sa ii omoare pe anabaptisti pentru ca erau in afara paradigmei lor. Astazi botezul adultilor pe baza marturisirii credintei este o realitate acceptata fara nici un fel de problema.

      In concluzie, fratii mei, cu bucurie am sa va pun studiul la dispozitie. Dati-mi cateva saptamani pentru ca sunt in cumpana daca sa il public (e vorba de self-publishing si deocamdata imi lipsesc fondurile) sau il pun pe internet sub forma unui website sau blog interactiv. Pana atunci vreau sa va stau la dispozitie cu raspunsuri la intrebari daca aveti si sa va dau doua sugestii.

      Foarte multe problem vin dintr-o intelegere trunchiata a planului de mantuire. Planul de mantuire redus la esenta inseamna: 1) suntem pacatosi, adica separati de Dumnezeu, 2) solutia pentru refacerea relatiei este Isus Cristos Mielul de ispasire pentru pacatele intregii lumi, si 3) scopul omului este sa locuiasca din nou impreuna cu Dumnezeu ca si templu al Duhului Sfant dupa cum spune apostolul Pavel. Din pacate biserica de-a lungul istoriei a pus un accent deosebit pe primele doua aspecte, pacatul si solutia, ignorand aproape complet cel de al treile aspect. Acest capriciu s-a datorat in parte faptului ca primele doua aspecte, pacatul si solutia, au fost mult mai usor de pus in doctrine, invatatii crestini avand un rol estential in asta. Odata puse in doctrine singura problema a ramas aderarea la aceste doctrine si „grija” de a nu aluneca de la ele. Acest fenomen a condus la o lipsa de creativitate, o lipsa de emfaza pe partea individuala, personala, a crestinismului, la o ignorare cvasi-completa a celui de al treilea aspect, trairea cu Dumnezeu. Astfel, aspecte personale precum, felul cum Dumnezeu a intervenit in viata cuiva, cum i-a vorbit, felul cum l-a calauzit, felul cum l-a binecuvantat, au fost trecute sub tacere aproape complet pentru ca de cele mai multe ori laici nu au voie la amvon. In timp aceasta problema a condus pe de o parte la o concentrare pe problema, si anume caderea de la norma crestina predicata si legiferata in biserica sau de cealalta parte la o abordare gresita a crestinismului de tip nord-american, si anume, „da-i omului spatiu, nu te baga in viata lui personala”. Prima extrema este legalismul, a doua este liberalismul. Ei bine, foarte multa vreme si eu am fost victima a acestei abordari si felul in care am incercat sa cresc spiritual a fost unul intelectual, frecventand biserica, invatand in scoli teologice, citind Biblia si incercand sa memorez cat mai mult, etc… Cu alte cuvinte l-am acceptat pe Isus ca pe marele doctor capabil sa vindece orice problema dar in loc sa iau medicamentele de pe reteta prescrisa de El eu stateam si ma minunam ce Doctor minunata este si ce reteta extraordinara mi-a dat El. Si care este acest medicament? Ioan 14:26 „Dar Mangaietorul, adica Duhul Sfant, pe care-L va trimite Tatal in Numele Meu, va va invata toate lucrurile si va va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu”. De la inceput scopul lui Dumnezeu a fost sa locuiasca cu oamenii, in inima lor, nu doar sai ii faca constienti de pacat si sa ii mantuiasca. Nu vreau sa minimizez importanta lui Cristos, sa nu ma intelegeti gresit! Si acum vine cea de-a doua recomandare strans legata de prima. Una dintre cele mai mari greseli pe care eu le-am facut de-a lungul timpului si pe care sunt convins o fac cei mai multi dintre fratii mei, a fost sa ma concentrez mai mult pe anumite „unelte” in loc sa ma concentrez pe scop. Citem Biblia, ma rugam, postem, mergeam la biserica, etc…, si din cand in cand simteam si roada Duhului Sfant, pacea, dragostea, bucuria, etc… Cu alte cuvinte, in loc sa declar scopul meu final acela de a fi umplut de Duhul Sfant si in consecinta sa aduc roada in pace launtrica, dragoste agape, bucurie, eu aveam ca si scop citirea Bibliei (de cele mai multe ori dint-o ratiune gresita de a cunoaste Biblia), mersul la biserica (dintr-o ratiune gresita de a auzi o predica extraordinara), si asa mai departe. Ceea ce vreau sa va spun este ca solutia voastra nu este 30 de minute de program in limba engleza, ci de a va gasi desfatarea in Domnul, de a fi umpluti de Duhul Sfant. Tragedia pe care o traiti, la fel ca cei mai multi crestini mai ales din America de Nord este lipsa cadrului capabil sa invete si sa faciliteze lucrul acesta. Din pacate, si aici va dau dreptate, majoritatea pastorilor vad membrul de rand mai mult ca pe un membru cotizant activ pentru salariul lui (pastorii fiind la randul lor niste victime ale societatii seculare de tip nord americane). Ceea ce vreau sa va recomand pana cand se rezolva problema cu cele 30 de minute in engleza este sa va creati un timp devotional in care sa fiti sensibili la soapta si roada Duhului Sfant. Acest timp devotional poate fi citirea Bibliei, ascultarea de melodii de inchinare de pe Youtube combinate cu rugaciune intensa, si orice altceva simtiti ca aduce pace, dragoste agape (inclusiv pentru pastorii vostri) si bucurie. Urmariti schimbarea voastra interioara si nu pe cea a circumstantelor. Schimbarea de paradigma nu este una usoara. Este mai greu sa schimbi paradigma bisericii, chiar si partial, decat sa schimbi duhul din tine cu ajutorul Duhului Sfant.

      Cu speranta ca nu am fost lung si plicticos, ma rog ca Dumnezeu sa va dea roada bogata prin Duhul sau cel Sfant

      Dorin

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s